Luni, 29 aprilie, în penultima zi în care putea face acest lucru, și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara și Dominic Fritz. Acesta a spus că deja există cereri de contestare a candidaturii, dar că acestea au doar scopul de „a arunca o umbră de ilegitimitate asupra candidaturii”. Cu această ocazie, a fost depusă și lista pentru consiliul local a Alianței Timișoara Unită.
Actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, va candida alături de actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, în încercarea Alianței Dreapta Unită de a câștiga alegerile locale pentru cele mai importante posturi din județ și din municipiu. La evenimentul de lansare a candidaturii lui Fritz, a luat cuvântul și Nica, cel care, pe de o parte a criticat alianța PSD – PNL, dar pe de altă parte a și lăudat noul său parteneriat cu Fritz.
În cadrul evenimentului de lansare a campaniei pentru a obține un nou mandat la conducerea Primăriei Timișoara, actualul edil-șef Dominic Fritz a vorbit despre alianța PSD-PNL, dar și despre sloganul „Dominic nu a făcut nimic”, cel cu care este atacat online și, mai nou, și prin publicitate stradală.
Marți, 9 aprilie, primarul în funcție, Dominic Fritz, și-a lansat, și oficial, în încercarea de a o obține încă patru ani în fruntea instituției de pe C.D. Loga, candidatura. Totul a avut loc într-un eveniment desfășurat la CRAFT, cu mai mulți lideri politici, printre care Ludovic Orban și Cătălin Drulă.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.
Eveniment
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția.
România
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis).
1
Eveniment
Vineri, cinci copii de la grădinița care funcționează în incinta Liceului Tehnologic de Silvicultură Timișoara au fost transportați la spital.
Ştiri din Timiș
Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a anunțat aprobarea finanțării proiectului „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara”.