Mai mulţi senatori PSD au depus o iniţiativă legislativă prin care cer ca imnul naţional să fie intonat zilnic, în toate unităţile de învăţământ din România. Mai mult, demnitarii vor ca instituţiile să arboreze în mod obligatoriu tricolorul, iar în caz contrar se impun şi sancţiuni.
Un timișorean de 22 de ani va fi cercetat de Poliție după ce a fost surprins de agenții locali în timp ce sustrăgea... două steaguri de pe malul canalului Bega în noaptea de joi spre vineri. Tânărul a furat tricolorul și un steag al Uniunii Europene din zona Parcului Alpinet.
Pe 18 aprilie, duminică, toate instituţiile din judeţul Timiş şi din întreaga ţară vor arbora drapelul României în bernă, în semn de respect faţă de victimele accidentului aviatic de la Smolensk, în care şi-a pierdut viaţa Preşedintele Republicii Polone, Lech Kaczynski, împreună cu zeci de alţi demnitari polonezi.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara mai mulți tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat informează că lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega, pe sectorul Leucușești – Răchita, sunt finalizate în proporție de 75%. În urma acestora, liniile de apărare afectate de inundațiile de anul trecut vor fi aduse la starea inițială.