Amendă de 2.500 de lei pentru un tânăr de 34 de ani, în centrul Timișoarei. Polițiștii locali l-au sancționat după ce l-au prins că a făcut drifturi în Piața Iancu Huniade. Individul a pierdut controlul volanului și a rupt bara BMW-ului, într-o bordură. Le-a explicat apoi polițiștilor că „i-a dat că-i place”.
Doi tineri de 19, respectiv 20 de ani au fost amendați de polițiștii locali, după ce au fost prinși făcând drifturi aproape de centrul Timișoarei. Cei doi șoferi s-au ales cu câte o amendă de 2.500 de lei, sancțiunea maximă permisă de lege.șoferi s-au ales cu câte o amendă de 2.500 de lei, sancțiunea maximă permisă de lege.
Trei persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce au asistat la o demonstrație ilegală de drifting într-o parcare de la ieșirea din Timișoara, spre Șag. Vinovat pentru producerea accidentului este un bărbat care a pierdut controlul autoturismului BMW pe care îl conducea și care acum riscă dosar penal.
Ştiri din Timiș
Filiala Timiș a Partidului Național Liberal are un nou președinte interimar. Este vorba despre deputatul Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Papa Francisc se pregăteşte să deschidă cinci „porţi sacre” pentru un ritual biblic. Deschiderea celor cinci Porţi Sfinte va începe în Ajunul Crăciunului, marcând startul anului 2025, un An Jubilar, care se va desfăşura sub motto-ul „Pelerini ai speranţei”. Aceste porţi se deschid doar o dată la 25 de ani, astfel că momentul este unul foarte special.
România
Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României, a anunţat luni preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.
Ştiri din Timiș
Apăsați de diferite griji, eșecuri și probleme, unii oameni, în loc să se bucure de sfintele sărbători de iarnă, cad pradă depresiei. Psihologul Aurelia Marcoane a oferit pentru cititorii TION unele sfaturi extrem de utile pentru a evita, pe cât posibil, depresia de sărbători.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Ştiri din Timiș
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.