Mult aşteptatul drum de legătură între Calea Aradului şi autostrada A1 va fi unul la profil de drum expres. Aceasta înseamnă că pentru cei 12 kilometri vor fi realizate câte două benzi pe sens, a anunţat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion.
Autostrada Lugoj – Calafat, A6, nu mai este de actualitate nici măcar pentru cei de la Comisia Europeană. Chiar dacă apăruseră speranţe pentru construcţia acesteia, iar A6 era din nou printre priorităţi, după ce Master Planul românilor a fost făcut praf la Bruxelles, iată că cei de la CE au stabilit cum se vor face, de fapt, autostrăzile viitoare în România. Ei dau majoritatea banilor, ei decid… Iar drumul rapid de la Lugoj spre Bulgaria nu mai apare pe listă.
Master planul pe transporturi elaborat cu întârziere va fi prezentat în sfârşit spre aprobare. Mult schimbat faţă de varianta oficială, cu autostrăzi tăiate şi cu drumuri expres în loc. În ceea ce ne priveşte, Banatul a rămas fără o asemenea autostradă, este vorba de A6, drumul care trebuia să-i ducă pe şoferi de la Lugoj la Craiova, a devenit din pix şi schimbare de strategie drum expres.
Drum expres către intrarea pe autostradă de la
Remetea şi centură feroviară pentru
Timişoara. Cam asta visează consilierii
judeţeni în zona Aeroportului Timişoara.
Eveniment
O adolescentă de 16 ani a fost găsită fără viață în casa unde locuia din Timișoara, în urma unui gest extrem. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și investighează circumstanțele tragediei.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a găsit muncitori cazați și sedii de firme în internatul Liceului Tehnologic de Vest. Ca urmare a acestor descoperiri, s-au autosesizat și polițiștii. În plus, președintele CJT Alfred Simonis spune că va cere prefectului să verifice toate internatele din județ.
Ştiri din Timiș
Aflat pe proaspăt-lansatul șantier al Institutului Oncologic Timișoara, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș Florin Ardelean a oferit câteva detalii despre Spitalul Municipal Timișoara, cel care era să rămână fără autorizație și contract cu Casa Națională de Asigură de Sănătate.
Eveniment
Doi tineri au fost răniți după ce șoferul unei mașini, aflat sub influența alcoolului, a intrat într-o casă în localitatea Bărăteaz. Conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis dosar penal.
Eveniment
Trei persoane, printre care doi copii de 6 ani, au fost rănite într-un accident produs la o intersecție din Timișoara. O șoferiță de 44 de ani nu a acordat prioritate și a provocat un impact în lanț, soldat cu răniți. A fost deschis un dosar penal.
Eveniment
O fată de 14 ani a trecut printr-o sperietură marți după-amiază, în timp ce se afla pe strada Cornel Lazăr din Timișoara. Adolescenta a fost abordată de un tânăr necunoscut, care, potrivit părinților, a avut un comportament agresiv verbal.
Ştiri din Timiș
Din cauza întârzierilor la proiectul de modernizare a Turnului de Apă din Iosefin, Primăria Timișoara pierde finanțarea de la Ministerul Culturii, însă dorește să recupereze prejudiciul de la primul constructor cu care semnase contractul. Potrivit înțelegerii, acesta și-a asumat astfel de despăgubiri. În plus, îi va imputa și penalități pentru întârziere.
1
Ştiri din Timiș
Liceul Tehnologic de Vest este, în ultima perioadă, subiectul mai multor controverse. Pe de-o parte, din cauza muncitorilor cazați în internat. Pe de altă parte, subiect ceva mai vechi, din cauza faptului că primăria dorește relocarea unității pentru a face loc Colegiului „Ana Aslan”. Din cauza problemei din urmă, elevii de la liceul de construcții au organizat un nou protest.
1