tion.ro Web analytics

Șoferi, anul viitor vă așteaptă haos și pe drumul spre Moșnița Nouă. Primăria Timișoara se pregătește să înceapă un alt mare șantier, pentru extinderea la patru benzi a Căii Buziașului. Licitația începută în august și-a găsit câștigătorul: o firmă din Oradea, care va face SF și PT pentru acest obiectiv.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au reuşit în sfârşit să ia legătura cu proprietarii liniei de cale ferată de la ieşirea din oraş spre Moşniţa Nouă, calvarul şoferilor care circulă pe ruta respectivă. Autorităţile locale au obţinut promisiunea că trecerea la nivel de cale ferată, aflată într-un stadiu avansat de degradare, va fi reparată la finele săptămânii viitoare.
Locuitorii din Moşniţa, dar şi cei care au avut neşansa să circule în ultima perioadă pe Calea Buziaşului, nu au putut evita cozile kilometrice care se formează la ieşirea din Timişoara, în fiecare seară. De vină pentru acest lucru, susţin cei din zonă, este trecerea de cale ferată, extrem de deteriorată. Primarul Nicolae Robu afirmă că situaţia este ridicolă, însă nu poate interveni.

Eveniment

Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren, la Lugoj
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.

Ştiri din Timiș

Timișoara, pregătită pentru iarnă. Utilajele de deszăpezire intră în scenă
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.

România

Au mai rămas două zile până la alegerile prezidențiale din acest an. Diaspora votează deja
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.

Eveniment

Bărbat încarcerat pentru infracțiuni rutiere grave după ce a fost prins de polițiști la Ghiroda
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.

Cinema

Spectacolul de balet „Alice în Țara Minunilor” va fi proiectat la Cinema Timiș
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.

Eveniment

FOTO. Viței omorâți de câini într-o comună din Timiș
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.

Eveniment

Ceartă între patru copii la o școală din Lugoj
La începutul acestei săptămâni, marți, trei copii de la o școală din Lugoj s-au luat de un coleg, în timpul unei pauze. La fața locului a fost chemată poliția. 1

România

Zbor privat închiriat de Nordis, la Madrid. Alfred Simonis, președintele CJT, la bordul avionului
G4Media.ro prezintă datele din al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă fără echivoc că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinația Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat de Nordis, companie intrată în insolvență la începutul lunii octombrie. La bordul avionului se mai aflau Alfred Simonis împreună cu soția, Sorin Grindeanu și Laura Vicol împreună cu soțul ei, Vladimir Ciorbă (co-acționar Nordis). 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici