Panourile montate de reprezentanții companiei de drumuri pe DN 68A, în zona Coșevița, Coșava, atunci când mergi cu mașina dinspre Deva spre Timișoara îți „spun” să „Reziști” și că „Există speranță” până ajungi la Margina, la intrarea pe autostradă, dar nu îți „spun” că drumul este plin de gropi pe unele porțiuni, pe care nu prea ai cum să le ocolești.
De ani de zile, reprezentanții Primăriei Timișoara le promit șoferilor că vor ajunge mai ușor din Moșnița în oraș și invers, după ce vor amenaja un drum nou care să lege Timișoara de așa-numitul Drumul Boilor. Este vorba de o șosea de nici un kilometru și jumătate, pentru care există deja un studiu de fezabilitate, dar oficialii instituției de pe C.D. Loga nu s-au înțeles însă cu cei ce au terenuri fix în calea noului drum.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a declarat că nu se poate semna contractul de finanțare privind lărgirea la patru benzi a drumului Dumbrăvița - Giarmata, legătura cu autostrada, deoarece reprezentanții Primăriei Timișoara nu și-au plătit o obligație financiară de 1 milion de lei către stat.
Din 2019 vom merge spre Foeni și punctul de trecere a frontierei cu Serbia de aici în condiții net superioare. Consiliul Județean Timiș și ADR Vest au semnat, marți, contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea a 20 de kilometri din cei 36 ai drumului județean dintre Peciu Nou și Foeni.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Nosferatu”, un remake al filmului mut din 1922 cu același nume, care a fost o adaptare neautorizată a romanului „Dracula” scris de Bram Stoker în 1897. Stoker l-a folosit pe Vlad Țepeș ca sursă de inspirație pentru personajul Contele Dracula.
Ştiri din Timiș
Un proiect în valoare de 60 de milioane de lei, adică 12 milioane de euro, va fi derulat în Timiș pentru extinderea rețelei de gaz în localități din estul județului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT realizează în această perioadă recensământul patrupezilor cu stăpân din oraș. În aproximativ trei luni de activitate, voluntarii au adunat informații din 2.476 de gospodării, situate pe 68 de străzi din Timișoara.
1
Sănătate
La Spitalul Victor Babeș din Timișoara a avut loc o operație de timectomie pentru o pacientă care suferea de o boală cronică rară.
România
Astăzi, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan. Peste 500.000 de români își celebrează onomastica.
Eveniment
Vineri dimineață, în jurul orei 08:30, pompierii de la ISU Timiș au fost anunțați că sunt degajări de fum pe casa scării unui bloc din centrul Timișoarei, situat pe strada Piatra Craiului.