Un drum din județul Timiș, cel care face legătura dintre Lugoj și Hezeriș, a fost refăcut. Practic a fost construit de la zero, ținând cont de faptul că înainte de finalizarea lucrărilor puteau merge pe el doar căruțele. Tronsonul de pe traseul drumului județean 609 a fost reabilitat pe aproape 7 kilometri, cu bani de la Consiliul Județean Timiș, din creditul pe care administrația județeană l-a luat de la CEC și fonduri din Programul Național de Dezvoltare Locală.
O idee simplă, dar genială, ar putea salva nenumărate vieţi pe şosele. Gigantul Samsung a dezvoltat o soluţie inteligentă pentru şoferii care sunt blocaţi în spatele autotrenurilor.
Consilierii locali timișoreni și-au dat joi acordul pentru realizarea unui nou drum, care să facă legătura între Timişoara, pe Calea Moşniţei, şi localitatea Moşniţa Veche. Au fost două variante de traseu propuse, iar aleşii au aprobat una. Drumul de pe teritoriul municipiului ar urma să fie racordat la porţiunea realizată de Primăria Moşniţa Nouă, urmând să aibă o lungime de aproximativ 4 kilometri în total.
Timişorenii vor avea acces mai uşor la una dintre cele mai frumoase zone turistice din România, cea a cetăţilor de la Sarmisegetusa Regia. Fosta capitală a Daciei va deveni mai uşor accesibilă vizitatorilor, după ce va fi dus la bun sfârşit proiectul de aproape 10 milioane de euro, finanţat din bani europeni, prin care va fi reabilitat drumul ce duce la cetate.
Pe autostrada A6 se lasă din nou ”malurile”. După ce în primele două luni ale acestui an, societatea care s-a ocupat de construcţia primei bucăţi din viitoarea autostradă A6, ce face legătura între centura de ocolire a Lugojului şi autostrada A1, a mai reparat o dată pereţii ridicaţi din pământ pe marginea autostrăzii, iată că ploile din ultimele zile au afectat din nou această structură.
Azi în Timișoara
Duminică, 29 decembrie, puteți merge la un spectacol de balet, la expoziții, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Firma turcă Bozankaya a livrat toate cele 17 tramvaie galbene pentru care a semnat cu Primăria Timișoara contractul la începutul anului 2024. Călătorii din Timișoara circulă cu 21 de tramvaie mov de la același producător.
7
Eveniment
Peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului. Salvatorii timișeni au gestionat peste 190 de situații de urgență înregistrate în Timiș în această perioadă.
România
Mai multe organizații studențești protestează propunerea Guvernului de a elimina o parte din beneficiile studenților, începând cu 2025.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.
România
Coaliția de guvernare a stabilit, în ședința de sâmbătă, datele alegerilor prezidențiale: 23 martie pentru primul tur și 6 aprilie pentru al doilea tur, potrivit surselor Digi24.
Ştiri din Timiș
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.
România
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.