Au rămas mai puțin de două săptămâni până la Crăciun, iar la fel ca în fiecare an, în această perioadă timișenii se pregătesc de tradiționalul tăiat al porcului. Carnea nu trebuie consumată înaintea unui examen trichineloscopic, avertizează medicii.
Copiii care s-au întors în băncile şcolii sau au călcat pentru prima dată într-o unitate de învăţământ au fost controlaţi atent de doctori. Nu mică le-a fost mirarea medicilor care au efectuat controlul să constate aproape 200 de cazuri de copii cu… pediculoză, ori, mai simplu – păduchi, în şcolile din Timiş.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a confirmat, miercuri, că prima tranşă de 9000 de doze de vaccin antigripal va ajunge în judeţ, în următoarele zile. Prioritate la vaccinare au copiii şi persoanele cu boli cronice.
Doi copii din Cenei au fost diagnosticaţi cu scarlatină. Unităţile de învăţământ au fost închise. DSP Timiş va lua probe de la toţi copiii din grupe.
Pentru a degreva serviciile de urgenţă ale spitalelor, Direcţia de Sănătate Publică Timiş îi îndrumă pe timişeni spre medicii din Centrele de permanenţă atunci când au o problemă urgentă de sănătate.
Ştiri din Timiș
Liceul Teoretic Jean Louis Calderon din Timișoara continuă și în acest an să aducă bucurii copiilor aflați în centrele de plasament.
Ştiri din Timiș
Un centru cultural va fi construit de către Consiliul Județean Timiș pe terenul aflat pe bd. C.D. Loga aferent Vilei Internațional, amândouă fiind concesionate în urmă cu două decenii de o firmă deținută de omul de afaceri Ovidiu Tender.
Eveniment
Miercuri, 27 noiembrie, autoritățile abilitate au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Ştiri din Timiș
Călătoria din Timișoara cu trenul în orașul maghiar Szeged va fi posibilă în următorii ani. Consilierii județeni au votat, miercuri, proiectul „Szeged-Timișoara Dream Railway” („Cale ferată de vis Szeged-Timișoara”).
1
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Capitală Culturală
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.