Între 6 și 8 octombrie, pe Bega, în Uszoda și de acolo în amonte și în aval, în peste 50 de locații, va avea loc evenimentul „Timișoara 2023. Celebrarea orașului”. Bosniacii de la Dubioza Kolektiv și un mix de artiști din România – Domino, Brigada D vs Qinta Spartă, DJ Dox, Spike și alții – cântă la Timișoara.
Anul acesta „nebunii” de la Dubioza Kolektiv se întorc la Timișoara, unde vor lua cu asalt scena principală de la Revolution Festival. Vizita lor e așteptată de o grămadă de fani, iar membrii trupei sunt și ei destul de bucuroși că se pot întoarce, mai ales că nu-și amintesc prea multe de la prima ediție Revolution, unde s-au distrat atât de bine încât nu mai știu ce au făcut. Înainte să ajungă la Timișoara, Dubioza a acceptat să răspundă întrebărilor reporterului Tion.ro.
În timp ce activiştii pentru mediu primesc ajutorul formaţiilor străine în lupta împotriva gazelor de şist, autorităţile judeţului Timiş fac apel la răbdare.
Mai este doar o zi până la startul primei ediţii a Sabotage Festival, care îi va aduce pe aceeaşi scenă pe Dubioza Kolektiv şi Black Sun Empire. Organizatorii mizează pe cel puţin 1.000 de spectatori care vor veni la Halele Fructus sâmbătă, 25 mai, de la ora 20.
Aşa cum v-a obişnuit deja, www.tion.ro vă trimite la cele mai tari concerte şi festivaluri care vor avea loc în această vară la Timişoara. De această dată aveţi ocazia de a câştiga cinci invitaţii de două persoane la Sabotage Festival, care va avea loc pe 25 mai la Halele Fructus. Capete de afiş ale festivalului sunt trupele Dubioza Kolektiv și Black Sun Empire.
Azi în Timișoara
Să aveți un Crăciun plin de bucurii, sănătate și iubire! Vă puteți crea momente de neuitat la târgul din centru.
Ştiri din Timiș
Prin intermediul proiectului național „Dăruim Bucurii și Aripi de Zbor” din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) a fost derulată în Timișoara acțiunea de voluntariat „Dar din dar, bucurie de Crăciun”, care a sprijinit elevii cu nevoi speciale.
Capitală Culturală
Art Encounters pregătește în această săptămână un tur ghidat gratuit al expoziției „DesFacerea Lumii”, realizată de artiștii Anca Benera și Arnold Estefán. Aveți ocazia să vizitați replica uneia dintre sculpturile lui Constantin Brâncuși.
Ştiri din Timiș
Bradul de Crăciun este un simbol al sărbătorilor de iarnă, iar decorarea lui este una dintre cele mai aşteptate tradiţii din această perioadă. Indiferent dacă eşti un începător în ale decorării bradului sau un entuziast cu experienţă, acest ghid îţi va oferi sfaturi şi idei pentru a avea un brad de Crăciun perfect, plin de farmec şi festivitate.
Capitală Culturală
Muzeul Național de Artă din Timișoara găzduiește o nouă expoziție, dedicată celor două grupuri care reprezintă un punct de referință în istoria mișcării artistice timișorene, și care s-au bucurat de recunoaștere națională și internațională.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea pregătește dosarul ca să beneficieze de fonduri europene pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați zilele trecute de Consiliul Local Timișoara.
3
Eveniment
Un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița. La volan se afla un cetățean francez.
3
Eveniment
Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, vor demara o serie de misiuni pentru a asigura ordinea publică.