Enel Distribuţie Banat anunţă noi întreruperi în alimentarea cu energie electrică, pentru săptămâna ce urmează, în județul Timiș. Reprezentanții companiei spun că sunt nevoiți să oprească alimentarea, în anumite zone, pentru că au planificate revizii și lucrări de reparaţie şi modernizare. Se anunţă întreruperi de curent în Timişoara şi Lugoj, la Dumbrăviţa şi în alte localităţi. Vedeţi dacă vă număraţi printre consumatorii afectaţi.
Deşi aflată la o distanţă relativ sigură pe primul loc în clasament, ASU Politehnica nu îşi permite niciun pas greşit. Iar glonţul celor de la Sânnicolau Mare a trecut, sâmbătă, extrem de aproape de cei de la ASU. Până la urmă cei din urmă au câştigat în deplasare, cu 3 – 2. Și Ripensia a avut meci acasă cu cei de la Dumbrăviţa, unde o a învins cu 4 – 2.
Liderul la zi al ligii a patra Timiş, ASU Politehnica Timişoara, nu s-a chinuit prea mult pentru a trece de Dumbrăviţa, în deplasare, într-un meci desfăşurat vineri. Scorul final a fost unul clar, 3 – 0 pentru timişoreni.
Inaugurat acum mai bine de jumătate de an, incubatorul de afaceri realizat pe bani europeni de Primăria Timişoara împreună cu Primăria Dumbrăviţa în comuna din apropierea oraşului, care a costat peste 1 milion de euro, stă în continuare gol... La fel ca şi Centrul IT&C Incuboxx din Timişoara de altfel, un proiect de 4 milioane de euro, tot cu finanţare europeană. Acesta a fost inaugurat în urmă cu aproape un an. Autorităţile locale sunt, în cazul ambelor, la stadiul de preluat cereri pentru spaţii...
Reprezentanţii Primăriei Timişoara cer Guvernului două terenuri, în suprafaţă totală de peste 800 de metri pătraţi, pentru extinderea sensului giratoriu de la ieşirea din oraş spre Dumbrăviţa. Stâlpii din plastic de pe Calea Sever Bocu vor dispărea cu această ocazie.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4
Ştiri din Timiș
Ladies' Circle 19 Timișoara, împreună cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, organizează o petrecere caritabilă cu ocazia Crăciunului. Fondurile vor merge către familiile nevoiașe din Folea și copiilor de la Centrul Rezidențial Sfântul Nicolae din Peciu Nou.
Ştiri din Timiș
Primăria Giroc a lansat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Pune la bătaie puțin sub un milion de lei, fără TVA.