Au avut zile! Doi tineri care se deplasau cu o Dacie au scăpat ca prin minune, doar cu câteva răni uşoare, după ce au fost loviţi de un camion şi s-au rostogolit cu maşina, iar aceasta era cât pe ce să se rupă în două, după ce s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut miercuri dimineaţa, pe Calea Şagului din Timişoara.
O autoutilitară și un autoturism au ars ca o torță, luna trecută. Doi bărbați din Făget au vrut să se răzbune pe competitorii lor din Lovrin și le-au făcut o vizită „incendiară”.
Programul „Masa sănătoasă” suferă și el amânări de când a intrat în vigoare „ordonanța-trenuleț”, prin care Guvernul încearcă să acopere deficitul bugetar pe anul 2025.
1
Noua metodologie publicată în Monitorul Oficial conține o serie de reguli mai stricte cu privire la programul de finalizare a doi ani de studii într-un singur an școlar. Care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească elevii care doresc să participe la program.
Maternitatea Odobescu – clădirea cu Obstetrica, nu și cea cu Ginecologia – este, practic, închisă de la începutul lunii decembrie. La o lună și jumătate de atunci, pe 16 ianuarie, angajații spitalului au programat un protest pentru alocarea unei noi clădiri unde să își desfășoare activitatea.
3
Primăria Timișoara anunțase deja că, în acest an, brazii de Crăciun ai timișorenilor vor fi ridicați gratuit de pe domeniul public, de lângă pubelele negre. Acum, instituția a revenit și cu programul după care se va realiza acest lucru.
Amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de euro date, în 2024, de inspectorii de la ITM Timiș.
2
Un bărbat dat în urmărire internațională a fost depistat de polițiștii timișeni.
30 de persoane și-au pierdut viața și 41 au fost rănite grav, anul trecut, pe șoselele din Timiș. Statistica întocmită de Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș la solicitarea Tion arată că anul trecut au avut loc 61 de accidente grave.