Antrenorul celor de la Poli Timişoara, Dusan Uhrin, consideră că omogenitatea echipei sale e mult mai importantă decât aducerea de noi jucători. El a dat ca exemplu negativ situaţia Stelei, acolo au fost aduşi numeroşi jucători de valoare ridicată, dar echipa suferă exact din lipsa spiritului de echipă şi a cunoaşterii relaţiilor de joc.
Antrenorul Dusan Uhrin a programat, miercuri, o nouă şedinţă tehnică pentru jucătorii săi. În rândul fotbaliştilor care au luat parte la alergări a reapărut şi fundaşul Laszlo Sepsi. El a lipsit de la ultimele acţiuni de antrenament dar şi de la meciurile amicale susţinute de alb-violeţi.
Începând de luni, în programul normal de pregătire al formaţiei Politehnica Timişoara au intrat şi fotbaliştii internaţionali din lot, cei care au fost convocaţi la naţionale pentru a participa la jocurile amicale susţinute de acestea.
Politehnica Timişoara mai are de aşteptat mai puţin de două săptămâni până la reluarea campionatului. Pe data de 25 februarie, echipa bănăţeană are programată întâlnirea cu Gaz Metan Mediaş, contând pentru etapa a doua a returului Ligii 1. Pentru antrenorul Dusan Uhrin sezonul a început deja.
Ultimul jucător sosit sub comanda lui Dusan Uhrin, Sorin Ghionea, a luat parte, joi, la prima şedinţă tehnică împreună cu noua sa echipă Politehnica Timişoara. Deşi negocierile erau finalizate de două săptămâni, anunţul oficial al acordului cu gruparea bănăţeană a venit doar miercuri. Aşa cum am anunţat deja, înţelegerea dintre Ghionea şi Poli este valabilă timp de şase luni, cu opţiune de prelungire pe şase ani.