Pentru prima oară după şase trimestre, economia românească este pe creştere. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în trimestrul al II-lea, PIB a crescut cu 0,3% faţă de trimestrul I. Faţă de trimestrul al II-lea 2009, PIB este în scădere.
În cel puţin patru dintre instituţiile aparatului central al ţării, şefii acestora au încasat, în aprilie, venituri sensibil mai mici decât mulţi dintre subordonaţi, cele mai mari sume, de peste 20.000 de lei, fiind primite de secretari de stat din Ministerul Economiei.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a reîntărit joi ideea că economia României îşi va reveni, în condiţiile în care inflaţia se temperează, iar creşterea economică se va instala cu siguranţă, acestea fiind efecte ale acordurilor internaţionale semnate.
Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu, a declarat pentru The Money Channel că România va ieşi din recesiune în primul trimestru al acestui an, în special ca urmare a revenirii industriei, dar este nevoie de implementarea reformelor structurale.