Timişul va rămâne şi în continuare destinaţia economică cea mai favorabilă, atât pentru cei aflaţi în căutarea unei locații pentru o nouă investiţie, dar mai ales pentru cei care vânează o slujbă bună, remunerată corespunzător. După București, județul Timiş are cea mai favorabilă prognoză economică pentru anul care tocmai a început.
Economia judeţului Timiş continuă să domine total exporturile regiunii de vest a României. Aici s-au înregistrat valori aproape duble faţă de următorul judeţ, este vorba de Arad, în timp ce Hunedoara şi Caraş-Severin sunt mult sub nivelul primelor clasate. Partea bună este că toate cele patru judeţe au balanţa comercială pozitivă.
Românul vrea să îşi plătească datoriile, dar situaţia general proastă a economiei le lasă buzunarele goale. Astfel, peste jumătate dintre români au dificultăţi în a-şi plăti la timp facturile şi ratele la credite. Majoritatea consideră că problemele lor financiare sunt create de starea economiei, doar o treime dintre participanţii la un studiu de specialitate fiind mulţumiţi de starea lor financiară.
Economia judeţului Timiş merge bine, asta și pentru că este bazată în cea mai mare parte pe exporturi, cel puțin asta arată datele prezentate de Direcţia Regională de Statistică Timiş. Astfel, exporturile sunt în creştere, iar cel mai important sector al economiei este cel al pieselor auto.
Aproape jumătate de milion de euro este plusul pe care industria Timişului a reuşit să îl adauge balanţei comerciale a judeţului după trei sfert din acest an. Ca dovadă că firmele ştiu să îşi vândă produsele la export, valoarea mărfurilor trimise la extern a fost de peste 3,2 miliarde de euro.
Ştiri din Timiș
Joi, 18 decembrie, a avut loc în Piața Operei, la Târgul de Crăciun, concertul de colinde a minorităților conviețuitoare.
Ştiri din Timiș
Cum va schimba Inteligența Artificială business-urile și societățile în care trăim, avantajele României, la nivel global, în domeniul tehnologiei, ce urmează în 2025 în privința securității cibernetice, lecțiile învățate după perioada pandemiei sunt câteva dintre temele analizate de Ligia Ardelean, country manager al Atos România, la finalul unui an provocator pentru industria IT.
Ştiri sportive
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este vicecampioană mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare (164 cm). Ea a obținut, miercuri, medalia de argint la Campionatul Mondial de Fitness IFBB - Japonia 2024.
1
Utile
Vineri, 19 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe proiecții, spectacole, expoziții și concerte.
Ştiri din Timiș
Bentik Music, un studio de muzică din Timișoara, organizează „Flow For a Cause”. Evenimentul își propune să reunească comunitatea hip-hop pentru o cauză nobilă.
Ştiri din Timiș
Șoferii de troleibuz ai Societății de Transport Public Timișoara (STPT) se plâng de mai multe probleme. De două dintre acestea se lovesc zilnic: lipsa unor toalete corespunzătoare și lipsa unor amenajări care să le permită să își ia pauză de masă cum se cuvine.
12
Sănătate
Medicii spitalului CFR Timișoara ne informează cu privire la elastografia impulsională, procedură care se realizează cu ajutorul aparatului Fibroscan. Dispozitivul permite verificarea sănătății ficatului pacientului.