La Timişoara, în Libraria Cărturesti din Iulius Mall şi la Clubul D’arc, se desfăşoară în perioada 8-11 noiembre Zilele Educaţiei Nonformale. Studenţii ce se înscriu, participă gratuit la sesiuni introductive în public speaking, antreprenoriat şi angajabilitate, împreună cu profesionişti în domeniu.
O nouă soluţie de compromis, găsită marţi de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş pentru copiii de grădiniţă din Maşloc, vine, aparent, în ajutorul celor mici. Cu toate acestea, dacă va fi pusă în practică, „soluţia” va perturba activitatea şcolii din localitatea timişeană.
Ministerul Educatiei intentioneaza sa creeze o baza de date privind subiectele la examene, un prim pas fiind evaluarile initiale. Initiativa are la baza nevoia de adaptare a programului de invatare la clasa la particularitatile elevului.
Mii de copii sunt, anual, bătuţi, neglijaţi sau abuzaţi. Bătaia nu este un mijloc eficient de educaţie a copilului şi, în plus, violenţa îi transformă pe aceştia în adulţi agresivi. Organizaţia Salvaţi Copiii România a lansat marţi, la Timişoara, o campanie naţională de sensibilizare pentru promovarea educării pozitive a copiilor.
În prima zi de şcoală, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au fost prezenţi la mai multe unităţi de învăţământ din Timişoara pentru a le vorbi copiilor despre cum trebuie să traversează strada şi cum pot preveni accidentele rutiere.
Utile
Miercuri, 27 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.