ADVERTORIAL. Compania timișoreană EETim este cunoscută pe piața producerii de energie electrică din surse regenerabile, unul dintre domeniile asupra căruia se concentrează în mod special fiind reprezentat de sistemele fotovoltaice, pentru care a dezvoltat o serie de soluții tehnice. Clienții care își doresc un astfel de sistem pot beneficia, pe lângă consilierea oferită de specialiștii EETim, și de un program elaborat de Agenția Fondului pentru Mediu, prin care este finanțată instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice.
Lumina soarelui vă poate reduce semnificativ suma plătită lunar la furnizorul de electricitate. Cu o investiţie realizată pentru dotarea cu panouri solare fotovoltaice puteţi acoperi chiar consumul necesar unei gospodării medii.
ADVERTORIAL. Firma EETim este cunoscută pe piața producerii de energie electrică din surse regenerabile, unul dintre domeniile asupra căruia se concentrează în mod special fiind sistemele fotovoltaice, pentru care a dezvoltat soluții tehnice avantajoase, atât pentru clienții casnici, cât și pentru cei noncasnici. Compania asigură servicii în patru domenii importante, și anume instalații electrice, automatizări industriale, execuție de tablouri electrice de distribuție a energiei electrice și sisteme fotovoltaice.
ADVERTORIAL. Firma EETim este un actor cunoscut pe piața producerii de energie electrică din surse regenerabile, lucrând în patru domenii importante: instalații electrice, automatizări industriale, execuție de tablouri electrice de distribuție a energiei electrice și sisteme fotovoltaice – un sistem în care ați dezvoltat soluții tehnologice avatajoase pentru clienții casnici și noncasnici.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.
Ştiri din Timiș
Biciclete și echipamente pentru bucuria și siguranța pe două roți a copiilor. Copiii adoră să pedaleze, iar distracția pe două roți devine cu adevărat eficientă atunci când contribuie la dezvoltarea abilităților motrice. Totuși, este esențial ca bicicleta și echipamentul să fie adecvate pentru a garanta protecția și confortul celor mici. Vei afla în continuare ce biciclete și accesorii sunt recomandate pentru copii și de ce este important să le asiguri o cască de protecție.
Ştiri din Timiș
Călătoria în străinătate este o aventură plină de culoare, dar, dacă nu sunteți atenți la schimbul valutar, s-ar putea să pierdeți bani fără să vă dați seama. Imaginați-vă un zbor București-Milano: o destinație visată, dar care poate deveni provocatoare dacă banca vă taxează suplimentar pentru plățile realizate în afara țării. De aceea, cunoașterea detaliilor despre moneda locală, metodele de plată și comisioanele bancare este cheia unei experiențe fără surprize neplăcute.