
A început campania „Community Talks” cu activități dedicate promovării științei și cercetării în rândul tinerilor. Primul eveniment a avut loc de Ziua Internațională a Mediului, iar tematica a fost Green Deal. 40 de elevi au abordat tema apei și a viitorului verde într-o manieră artistică, iar mai apoi au avut parte de un tur ghidat prin fosta Uzină de Apă Industrială din Timișoara.

Toți elevii din Timișoara și Lugoj se întorc fizic la școală, de miercuri. CJSU Timiș a aprobat scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din județul Timiș, ca urmare a Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății. Elevii de la 510 școli revin toți în bănci.

Toți elevii din Timișoara ar putea reveni în bănci. Orașul este în „galben”, în această săptămână de școală, însă ministrul Educației a precizat că vrea să facă modificări în ordinul comun privind revenirea la școală. Ordinul ar urma să fie publicat în Monitorul Oficial luni, 17 mai. UPDATE. Elevii vor fi în bănci, în formație completă, de miercuri
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la expoziții, filme, spectacole, iar la Filarmonica are loc un spectacol incluziv.
Eveniment
Un moment de neatenție a fost suficient pentru ca seara de marți să se încheie la spital pentru doi tineri din Lugoj. O șoferiță de 19 ani a virat la stânga fără să se asigure și a dat peste o motocicletă condusă regulamentar de un tânăr de 18 ani. În urma impactului violent, motociclistul și pasagerul său au fost răniți.
Mapamond
Papa Francisc, aflat în convalescență la Vatican după o dublă pneumonie, a făcut o radiografie toracică ce a evidențiat o ușoară ameliorare a infecției sale pulmonare, a anunțat marți Vaticanul, informează Agerpres.
Ştiri din Timiș
A fost aprobat bugetul local al Timișoarei pe anul 2025. Ce amendamente au propus consilierii locali
Bugetul pe anul 2025 al Timișoarei, unul de 2,65 de miliarde de lei, a fost aprobat fără prea mari emoții în ședința consiliului local de marți, 1 aprilie. Au fost, însă, mai multe amendamente depuse – unele aprobate, altele nu.
Sănătate
Medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara subliniază importanța prevenției cancerului colorectal, care ocupă primul loc în România în ceea ce privește incidența bolilor oncologice și se află pe locul al doilea ca rată a mortalității.
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș și Primăria Municipiului Timișoara, reamintește utilizatorilor casnici și noncasnici din Zona 1 Timișoara că pot opta în continuare pentru Abonamentul Verde, soluția eficientă și legală pentru colectarea deșeurilor vegetale rezultate din activitățile de grădinărit și întreținerea spațiilor verzi private.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, începând de marți, 1 aprilie, se schimbă câteva lucruri referitoare la tarife. Pe de o parte, călătoria cu vaporetto va ajunge să coste tot 4 lei, ca pe celelalte mijloace de transport public. Pe de altă parte, se introduce un bilet cu „suprataxă” pentru cei prinși de controlori fără titlu de călătorie validat.
7