Elevii din trei școli din Timișoara sunt angrenați într-un proiect care promovează educația prin dans, mișcare, discuții și puțină tehnologie. Proiectul „Dans - Cunoaștere. Simțire. Acțiune ~ Hidrosfera în mișcare”, inițiat de Asociația Re-Creăm, se va desfășura pe parcursul mai multor luni, atât în spațiul școlar cât și în afara acestuia.
15 februarie este Ziua Națională a Lecturii, ocazie cu care ministrul Educației Ligia Deca îndeamnă profesorii să se organizeze cu elevii și să desfășoare activități legate de citit. Acestea pot fi programate oricând, în această lună. Ministerul vine și cu sugestii, iar un ONG din Timiș are deja program de lectură.
Elevii din mai multe structuri de reprezentare din țară au depus la Ministerul Educației un nou statul. Organizația Salvați Copiii a desfășurat o consultare amplă, cu mai mulți tineri din România, în urma căreia au aflat că, printre altele, nu au suficient timp pentru activități recreative, culturale și sportive din cauza sarcinilor școlare exagerate care le sunt trasate în afara programului școlar.
Capitală Culturală
Asociația Prin Banat, prin intermediul proiectelor Heritage of Timișoara și Ambulanța pentru Monumente – Banat, readuce un element important din patrimoniul orașului, statuia alegorică a Toamnei.
România
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Agerpres.
Ştiri din Timiș
Un acoperiș și mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, vineri, la Lugoj. Autoritățile au intervenit pentru remedierea pagubelor.
Ştiri din Timiș
Cu o săptămână înainte de redeschiderea Cinema Studio, primarul Dominic Fritz a anunțat că cinematograful din Freidorf se va numi Johnny, în amintirea lui Johnny Weissmuller.
Ştiri din Timiș
Cinema Studio din Timișoara, închis încă din anii 2000, se redeschide în weekendul 6-8 decembrie 2024, după lucrări complexe în valoare de 5 milioane de euro. Acesta include săli de cinema, spații pentru montaj și o terasă pentru proiecții în aer liber.
1
Ştiri din Timiș
Cea de-a 17-a ediție a Târgului de Crăciun din Timișoara se deschide sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18. Tot atunci va avea loc și aprinderea iluminatului festiv.
2
Ştiri din Timiș
În inima Timișoarei, pe strada Costică Rădulescu, colț cu strada Cerna, se află Brasileiro Steak House, o oază culinară care aduce aromele autentice ale Braziliei mai aproape de tine. Inspirat de tradițiile rodizio, acest restaurant promite o experiență gastronomică unică, unde fiecare masă devine un spectacol al gusturilor.
Eveniment
Timișul se află sub avertizare de cod portocaliu de vânt puternic până vineri la ora 14. Autoritățile intervin în județ la mai multe probleme cauzate de fenomenele meteo. UPDATE. Zeci de localități fără curent. UPDATE 2. Aproape 50 de intervenții ale pompierilor militari în județ