„Sunt nevinovat! Nu sunt probe împotriva
mea! Vreau ca justiţia să facă dreptate
şi să fiu eliberat!”. Acestea au fost
cuvintele lui Lucian Torj adus, vineri, la Tribunalul
Timiş pentru discuţii de principiu privind
eliberarea lui pe cauţiune.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Barotrauma este o leziune a urechii cauzată de modificările bruște de presiune, care afectează echilibrul presiunii dintre urechea medie și mediul extern. Aceasta apare frecvent în timpul zborului, scufundărilor sau altor activități care implică schimbări rapide de altitudine sau adâncime. Urechea este deosebit de vulnerabilă la aceste schimbări datorită structurii sale delicate, în special la nivelul urechii medii și timpanului.
Capitală Culturală
„I Choose You”: conferință despre autocunoaștere și gestionarea provocărilor ca tineri, la Timișoara
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează conferința „I Choose You”, dedicată tinerilor din Timișoara. Invitații speciali îi vor ajuta cu sfaturi pentru a gestiona această perioadă înconjurată de incertitudini din viața lor.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 28 septembrie, începe UVT Liberty Marathon. Continuă evenimentele cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul din Timișoara a anunțat, vineri, lansarea Stagiunii 2024/2025. Aceasta va avea titlul „Călătorii muzicale”.
Mapamond
Actrița Dame Maggie Smith, cunoscută pentru filmele Harry Potter și Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat familia sa.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara oferă noi informații despre lucrările de la Arena „Eroii Timișoarei”, cunoscut și ca „stadionul-lego”, din Calea Buziașului. Fundațiile sunt aproape gata și a început turnarea stâlpilor de susținere, printre altele. Per total, lucrările sunt gata în proporție de 25%.
3
Ştiri din Timiș
Implantul dentar este considerat cea mai bună replică posibilă a unui dinte natural, sănătos. Dacă ai pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul dentar oferă o soluție de înlocuire care se apropie cel mai mult de funcționalitatea și estetica dinților naturali. Este solid, rezistent și nu prezintă fisuri, atât la propriu, cât și la figurat.