„Un moment deosebit pentru Timişoara.”. Aşa a fost caracterizat, marţi, evenimentul de inaugurare a noii staţii de epurare de la Timişoara. Un proiect început în urmă cu aproape 7 ani, care oferă timişorenilor accesul la apă mai curată şi alinierea noastră la standarde europene în domeniu.
Staţia de epurare din Timişoara, care a fost pusă în funcţiune acum aproape 100 de ani, a fost reabilitată cu bani europeni, fonduri nerambursabile. Oraşul de pe Bega are practic o nouă staţie de epurare, modernă, care corespunde cerinţelor europene de mediu, spun reprezentanţii societăţii Aquatim.
La staţia de măsurare a calităţii aerului din Calea Şagului, în jurul căreia Primăria Timişoara a plantat o perdea de arbori, nu se mai înregistrează depăşiri ale valorilor acceptabile de praf... Cel puţin asta raportează autorităţile locale. Edilii susţin că îmbunătăţirea calităţii aerului în zonă se datorează acţiunilor întreprinse în ultima vreme de municipalitate, cum ar fi spălarea carosabilului cu detergenţi speciali.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la un tur ghidat, expoziții și chiar petreceri. La ora 00.00 credincioșii sunt așteptați la slujbele pentru Învierea Domnului.
Mapamond
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, scrie Agerpres.
2
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sinners”, un thriller supranatural regizat de Ryan Coogler, care combină o dramă de epocă cu elemente de groază.
Eveniment
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, căutat de către autorităţile din Austria.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un dialog de neratat despre societatea din prezent. Conferința va fi susținută de cunoscutul eseist și istoric al artei, Andrei Pleșu.
1
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara vrea să realizeze un nou cămin în localitatea Ghiroda. În această săptămână a lansat și licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, contract estimat la peste 9 milioane de euro, cu TVA.
2
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara vin cu o nouă actualizare referitoare la lucrările desfășurate la drumul de legătură dintre DN 59 Timișoara-Arad și autostrada A1, cunoscută și ca „descărcarea de la Sânandrei”.
1