În această lună, studenţii sunt aşteptaţi să aplice pentru o nouă sesiune de studii şi practică în cadrul instituţiilor partenere din străinătate ale Universităţii de Vest Timişoara, în cadrul programului Erasmus. Înscrierile se pot face până pe 23 martie, iar cei care aleg să plece în schimb de experienţă pot beneficia chiar şi de burse generoase.
Două echipe formate din bursieri Erasmus de la Universitatea de Vest Timişoara au participat la etapa internaţională a celei mai importante competiţii sportive destinate tinerilor din acest program internaţional. Echipa de fotbal a fost cea mai bnă, în timp cea de volei s-a clasat a treia.
Timișorenii sunt invitați, sâmbătă, să vadă „Ce-i cu circu’ astă?”. Este vorba de un spectacol dedicat atât celor mari, cât și celor mici. Organizatorii au reușit să dea viață proiectului în doar o săptămână, încercând să aducă mai aproape de publicul timișorean, circul contemporan.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara continuă seria restituirilor istorice și culturale. Astfel, va găzdui a doua expoziție interdisciplinară.
România
Liderii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale anunţă că au convenit măsuri şi principii ale viitorului program de guvernare, punând accent pe reforme şi investiţii și pe reducerea cheltuielilor statului, scrie AGERPRES.
4
Ştiri din Timiș
Considerată în retail cea mai bună lună din an pentru vânzări, dar și cea mai aglomerată, decembrie aduce în malluri un număr impresionant de clienți. Conform unui studiu realizat de Colliers, „consumatorii continuă să își dorească experiențele din magazine, lucru care îi determină să revină către locațiile fizice”. Ce caută clienţii? De la cadouri de Secret Santa pentru colegii de birou şi produse populare pe reţelele de socializare, până la jucării, obiecte decorative pentru casă şi cosmetice. Despre surprizele de sezon pe care clienţii le găsesc în Iulius Town aflăm de la Caterina Dehelean Muller, directorul de marketing al uneia dintre cele mai mari dezvoltări comerciale din România.
Utile
Miercuri, 18 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Utile
Joi, 19 decembrie 2024, între orele 9-15, se întrerupe alimentarea cu apă în localitatea Urseni, pe străzile Cebza, Chiajna, Radu Vodă, pentru executarea unei cuplări de conductă la intersecția străzilor Chiajna/Cebza.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe concerte caritabile, spectacole de teatru și expoziții.
Ştiri din Timiș
Cetățean de Traian readuce spiritul sărbătorilor de iarnă în cartierul Fabric. În acest weekend, în cadrul „Seri de TraIARNĂ”, vor avea loc târguri și concerte, deschise publicului larg.