Alegerile pentru desemnarea membrilor Parlamentului European pentru mandatul 2014 – 2019 au început în 22 mai. Primii europeni care au intrat în secţiile de vot au fost olandezii, care au început să voteze la ora locală 7:30 (ora României 8:30). Românii îşi aleg reprezentanţii în PE duminică, 25 mai.
Veste bună pentru Guvernul României, dar şi pentru şoferii timişeni. Comisia Europeană a aprobat finanţarea nerambursabilă din fonduri europene pentru proiectul „Construcţia autostrăzii Timişoara – Lugoj şi variantei de ocolire a oraşului Timişoara la standard de autostradă”
Un număr de peste 200 de persoane din Timiş aflate în căutarea unui loc de muncă au beneficiat, pe perioada unui an de zile, de mai multe cursuri de pregătire profesională finanţate din fonduri europene. Dintre aceştia, la finalul proiectului 47 de oameni au fost deja angajaţi, arătând utilitatea cursurilor absolvite.
Mai bine de 100 de milioane de cetateni europeni nu au accesat niciodata Internetul. Potrivit unui sondaj Eurostat, pe primul loc se afla romanii, care in proportie de peste 50% nu au Internet acasa!
Comisia Europeană a anunţat marţi că a aprobat finanțarea nemarbursabilă, din fonduri europene, pentru construcția autostrăzii Lugoj - Deva. Este vorba de secţiunea care porneşte din Lugoj şi merge până în localitatea Dumbrava. Suma oferită din fonduri europene pentru acest tronson este de 177, 4 milioane de euro, iar valoarea totală a lucrărilor este 206 milioane de euro, restul banilor fiind asiguraţi din fonduri de la buget.
Sănătate
A fost activitate intensă în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara în noaptea de Înviere.
Ştiri din Timiș
Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, a semnat zilele trecute contractul de execuție pentru asfaltarea mai multor străzi din satul aparținător Moșnița Veche.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara fac verificări și în ceea ce privește modul în care oamenii respectă menținerea curățeniei pe străzi.
Turism
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși:
Ştiri din Timiș
Zeci de mii de timișoreni, de toate vârstele, s-au adunat sâmbătă seara în fața bisericilor din Timișoara pentru a primi Lumina Sfântă și pentru a participa la cea mai importantă slujbă a anului – Slujba Învierii Domnului.
2