Panică și fum într-un bloc de pe strada Bitolia din Timișoara. Un incendiu a izbucnit într-o garsonieră aflată la etajul trei al unui bloc, iar din cauza fumului mai multe persoane au rămas blocate în imobil.
Sirenele au anunţat, miercuri dimineaţa, producerea unui cutremur la Timişoara. Mai multe autospeciale de pompieri, împreună cu ambulanţe SMURD şi voluntari Salvo, au intervenit de urgenţă la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, unde seismul a fost urmat de un incendiu, soldat cu mai multe victime.
Scurgere de amoniac dintr-o statie de racire din apropierea salii de concerte Arena din Viena: aproape 4.000 de persoane au fost evacuate. Numerosi oameni s-au plans de usturimi de ochi si dificultati la respiratie, iar 39 dintre ele au avut probleme medicale din aceasta cauza.
Elevii de la o școală ajutătoare din Timișoara au fost evacuați, luni după-amiaza, după ce în podul unui corp de clădire care aparține de unitatea de învățământ a izbucnit un incendiu. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului, cu mai multe autospeciale și au reușit să stingă flăcările în câteva minute.
Peste 120.000 de locuinte prabusite, 1,2 milioane de persoane evacuate, 57 de morti, pierderi economice de 2 miliarde de euro - acesta este bilantul provizoriu al inundatiilor ce au afectat in ultimele zile mai multe provincii din China.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Eveniment
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Ştiri din Timiș
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
România
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Eveniment
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
Eveniment
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.