Tinerii care învață elevii și studenții să salveze vieți, ducându-se chiar în școli, vor face acest lucru, de această dată, într-un local din centrul istoric al Timișoarei. Evenimentul este unul gratuit și caritabil, așa că dacă doriți să susțineți inițiativa acestor studenți la Medicină puteți dona. Tinerii mediciniști oferă elevilor și studenților cursuri de prim ajutor în școli, dar au nevoie și de materiale cu care să le arate acestora cum pot salva o viață.
Carina Andreea Udriște, elevă olimpică la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, are nevoie de ajutor pentru efectuarea unei operații pe creier. Pentru a strânge fonduri pentru această intervenție s-a organizat un eveniment special dedicat tinerei. Acesta nu este singurul. În viitorul apropiat vor mai avea loc evenimente similare, cu același scop - strângerea de fonduri pentru operația Carinei.
Mobilizare exemplară pentru Sergiu Iorgovan, fotbalistul celor de la ASU Politehnica. Acesta trece printr-un moment mai dificil al vieţii şi va trebui să fie operat pentru o problemă de sănătate, în Austria. Suporterii şi clubul au „provocat” sâmbătă seara, la un caritabil, pentru a strânge banii necesari operaţiei, la care au luat parte şi fostele echipe unde Sergiu a evoluat, CFR Timişoara şi Liberty Salonta.
Mai multe ONG-uri pregătesc un eveniment inedit pentru timișorenii care vor să se distreze, dar vor să-i ajute și pe cei nevoiași în același timp. Astfel, joi, 30 octombrie, în Bunker, petrecăreții din orașul de pe Bega sunt așteptați să sărbătorească cea mai înspăimântătoare zi din an.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.