După cum v-am anunţat deja, Festivalul Vinului nu se va mai desfăşura anul acesta în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, ci în zona centrală a Timişoarei, în Parcul Rozelor. Festivalul are loc la sfârşitul acestei săptămâni, de vineri până duminică. Vor cânta Mircea Baniciu Trio şi Phaser, dar şi numeroşi interpreţi de muzică populară.
Cel mai mare eveniment cultural al comunității sârbe din România, Zilele Culturii Sârbe, se va desfășura luna viitoare la Timișoara. În cadrul sărbătorii se vor derula nu mai puțin de 20 de acțiuni culturale, adresate tuturor celor care trăiesc într-un spațiu multietnic și multicultural.
La Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara se sărbătoresc în acest sfârşit de săptămână „Zilele Bucatelor Tradiționale”. Timişorenii care vor să guste din pâinea scoasă din cuptorul pe lemne, din cârnaţii de casă, pastrama şi celelalte bunătăţi pregătite de expozanţi sunt aşteptaţi la muzeu sâmbătă şi duminică, până seara la ora 20. Chiar dacă la deschidere, în prima parte a zilei de sâmbătă, n-a fost prea multă lume, vizitatorii sunt aşteptaţi în continuare cu bucate tradiţionale. Intrarea este liberă.
Timișorencele care au haine în stare bună, dar pe care nu mai vor să le poarte, sunt așteptate la o nouă ediție a evenimentului „Schimb de Haine”. Ca în fiecare an, doamnele și domnișoarele vor putea să își împrospăteze garderoba cu haine la fel de frumoase, luate la schimb. Întâlnirea va avea loc la cafeneaua D’Arc, pe 18 octombrie. Tot aici, timișorencele vor fi așteptate cu o tombolă și se vor putea răsfăța cu ședințe gratuite de machiaj sau manichiură.
Arta nu înseamnă doar muzică, dans sau teatru, ci şi bucătărie. Iar Banatul are multe de oferit la acest capitol. Asta au putut afla bloggerii culinari, jurnaliştii şi voluntarii Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală care au participat, duminică, la evenimentul „Duminica reţetelor tradiţionale”, organizat de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală 2021 şi PRbeta Agency. Câteva dintre reţetele tradiţionale bănăţene, găsite în cărţi de bucate vechi şi care păreau pierdute, le puteţi găsi şi în acest articol.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.