Vine weekendul în orașul de pe Bega, iar publicul timișorean este așteptat la concerte, petreceri spectaculoase și proiecții de film!
Noi servicii de înaltă clasă, în ansamblul Openville. Cel mai mare proiect de tip mixt din vestul ţării va include, în prima sa etapă de dezvoltare, două centre de conferinţe şi evenimente, amenajate la standarde premium. Timişorenii vor avea la dispoziţie 10 săli echipate ultramodern, elegante şi cu decoruri elaborate. Aici se vor organiza manifestări de nivel internaţional, precum evenimente corporate, congrese, conferinţe, seminarii şi întâlniri de afaceri, dar şi ceremonii sau evenimente private.
Timișoara celebrează, miercuri, Ziua Europei. Oamenii sunt așteptați în Piața Libertății, dar și în Piața Sf. Gheorghe, la manifestările puse la cale de primărie. Va fi Dansul bucuriei, va fi o paradă a formațiilor artistice, vor fi demonstrații sportive și concerte, dar și spectacole de muzică populară. Andra închide sărbătoarea.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la spectacole de teatru și la ateliere.
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, scrie Agerpres.
Eveniment
Luni, un bărbat a intrat nervos în sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș cu un afiș de la Teatrul Maghiar, declarând că acesta este „ilegal” și susținând că „românii sunt la putere” după alegeri.
2
Capitală Culturală
„Fragmente din istoria Banatului - crestomație de documente vechi și manuscrise” este cea mai nouă expoziție ce urmează să fie prezentată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Vernisajul va avea loc în 28 noiembrie, de la ora 13, în sala de expoziții temporare.
Cinema
Cinema Victoria pregătește o nouă proiecție din programul lunar „Cinemateca Itinerantă”, în care sunt prezentate filme clasice din cinematografia românească.
România
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România, desfășurat pe 24 noiembrie, a adus un rezultat surprinzător și un mesaj clar din partea electoratului. Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) s-au calificat în turul 2, lăsând în urmă candidații partidelor tradiționale, PSD și PNL.
2