Una dintre cele mai căutate instituţii de învăţământ superior din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, scoate la concursul de admitere 989 de locuri, dintre acestea 580 fiind fără taxă. Desigur, cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Medicină, urmată de Medicină Dentară şi Farmacie.
Rectorul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), Marilen Pirtea, priveşte cu neîncredere rezultatele bacalaureatului desfăşurat în aceste zile. Conform acestuia, numărul mai mare cu trei procente al celor care au trecut BAC-ul nu reprezintă prea mult, aceasta având în vedere numărul destul de mic al celor care au participat la examen.
„Examenul maturităţii” le-a dat mari bătăi de cap unora dintre liceenii din Timiş. Puţin peste jumătate, aproximativ 56%, au reuşit să promoveze Bacalaureatul. În judeţul Timiş nimeni nu a reuşit performanţa de o obţine media 10, dar au fost trei candidaţi cu medii peste 9,90.
Vineri are loc ultima probă la Bacalaureat. Este vorba despre proba la alegere a profilului şi specializării. În Timiş, 4.552 de candidaţi s-au înscris la această probă.
Candidaţii dau piept miercuri cu o nouă probă a examenului de Bacalaureat. Dacă marți a fost rândul examenului de limba maternă, iar luni liceenii au dat examenul la Română, miercuri elevii vor da examenul la proba scrisă a profilului.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!
Eveniment
Un accident rutier care ar fi putut avea urmări mult mai grave a avut loc, miercuri dimineața, la Denta. O mașină s-a înfipt într-un parapet de pe marginea drumului.
Dialoguri Sănătoase
Exercițiile fizice sunt esențiale pentru menținerea sănătății întregului corp, iar impactul lor asupra sistemului imunitar este semnificativ, explică Radu Butu, fizioterapeut cu peste 10 ani de experiență. Practicarea exercițiilor fizice în mod regulat poate întări apărarea naturală a organismului, contribuind la prevenirea infecțiilor, reducerea inflamației și creșterea capacității de răspuns la diverse amenințări. Totuși, este important să înțelegem cum și de ce exercițiile fizice influențează sistemul imunitar.
Ştiri din Timiș
Cel mult trei milioane de euro îi va reveni fiecărei tabere școlare de stat pentru renovare din județele Regiunii de Vest.