Aleșii judeţeni din Timiş au fost puşi în faţa situaţiei de a vota asupra vacantării unui post de consilier. Este vorba despre Sorin Cociobea, care în urmă cu o lună şi-a anunţat decizia de a părăsi PSD şi de a deveni consilier judeţean independent. În urma acestei decizii, PSD a cerut vacantarea postului acestui consilier judeţean şi excluderea sa din acest organism. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Situaţia financiară dezastruoasă de la clubul de fotbal feminin CFR Timişoara a condus la excluderea acestuia din competiţiile organizate sub egida Federaţiei Române de Fotbal. Decizia a fost luată după ce clubul nu a plătit banii pe care îi datora unei sportive.
Potrivit unor surse social-democrate, citate de Mediafax, Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Dan Şova și Marian Vanghelie. Aceleași surse spun că au existat în CExN două propuneri, una de suspendare şi una de excludere, fiind votată cea de excludere.
Delegaţia Permanentă a PNL a decis, marţi, excluderea fostului ministru de Interne Radu Stroe din cadrul partidului. Măsura a venit după ce preşedintele organizaţiei politice, Crin Antonescu, a cerut acest lucru.
România
Candidatul susținut de PMP și Forța Dreptei la alegerile prezidențiale 2024, Ludovic Orban, a anunțat, luni seara, într-o dezbatere televizată, că se retrage din cursă și o susține pe Elena Lasconi, de la USR, pentru funcția de președinte, potrivit Agerpres.
Eveniment
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat. UPDATE 2. Traseu deviat temporar
1
Capitală Culturală
Revine la Teatrul Maghiar din Timișoara spectacolul „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara le va oferi spectatorilor ocazia să vadă ori să revadă un spectacol de zile mari.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați să descopere programul celei de-a XI-a ediții a Balului Vienez Timișoara în seara zilei de miercuri, 27 noiembrie, de la ora 19, la Repetiția generală cu public.
România
Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi îi cer social-democratului Marcel Ciolacă să demisioneze, în urma unor documente publicate în exclusivitate de G4Media, care arată că liderul PSD ar fi zburat cu un avion privat închiriat de Nordis - deși a negat acest lucru.
2
Ştiri din Timiș
Dezbaterea „35 ani de libertate sau 35 ani de dezamăgire? Revoluția din 1989 și ce ar fi putut să fie” va avea loc luna viitoare la Timișoara.
1
Eveniment
Accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, luni, la ieșire din Arad. Șase persoane, printre care patru copii, au fost rănite și transportate la spital.
Eveniment
Polițiștii Secției 12 Rurale Sânnicolau Mare, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, au reținut un tânăr de numai 20 de ani care în weekend a tâlhărit o femeie din Comloșu Mare.