Gheorghe Chivorchian, preşedintele clubului Politehnica Timişoara, s-a aflat la orele după-amiezii la discuţii cu prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Desigur, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu prea poate face multe pentru susţinerea cauzei celor de la Poli.
Premierul Boc a declarat sâmbătă că aceia care nu aplică programul Guvernului privind combaterea evaziunii fiscale trebuie schimbaţi fără "somaţie" şi "mângâieri pe creştet", precizând că vrea finalizarea pachetului legislativ pentru acest domeniu până miercuri,la următoarea şedinţă a Executivului.