tion.ro Web analytics

expozitie

Tion

La Timișoara se luptă împotriva cancerului și prin artă. În urbea de pe Bega va avea loc o expoziție cu vânzare. Fondurile rezultate vor fi folosite pentru continuarea ședințelor de terapie prin artă pentru persoanele afectate de cancer. Creațiile acestor persoane stau foarte bine lângă pomul de Crăciun...
Timișoara şi Banatul au fost primele în România, chiar şi în Europa, la numeroase capitole. Din păcate, puțini dintre concetățenii noștri le cunosc, iar Societatea Inventatorilor din Banat ne vine în ajutor, oferindu-ne expoziția „Premierele Timișorene, Bănățene, Naționale, Europene și Mondiale”.
Timişorenii sunt aşteptaţi din aceste zile la mansarda Complexului Bastion, acolo unde Muzeul Naţional al Banatului le oferă expoziția fotodocumentare „România în anii Primului Război Mondial. Marea Unire de la 1918 şi Banatul”, organizată sub egida Consiliului Județean Timiș.

Agenda

Ziarul Agenda & PubliTim se îmbogățește cu „Pagina cititorului”. Așteptăm poveștile voastre!
Credem cu tărie că poveștile oamenilor sunt cele care dau culoare și valoare unui oraș, unui județ, unei generații. De aceea, începând cu ediția de vineri, 31 ianuarie, vă invităm să descoperiți o pagină nouă în ziarul Agenda & PubliTim: „Pagina cititorului”.

Capitală Culturală

FOTO. Anna Karenina, unul dintre cele mai longevive spectacole ale Naționalului timișorean, își face din nou apariția pe scenă
De mai bine de 11 ani, timișorenii au ocazia să o vadă pe Anna Karenina interpretată de actrița Claudia Ieremia, vedeta Naționalului timișorean.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 ianuarie 2025, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole. 1

Eveniment

Un tânăr de 25 ani, rănit într-un accident în apropiere de Jamu Mare
Un accident rutier produs joi seară pe un drum din Timiș s-a soldat cu o victimă, un tânăr de 25 de ani. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ştiri din Timiș

Zece firme și asocieri se luptă să prindă contractul pentru SF extindere Centură Timișoara Nord
Centura Timișoara Nord a fost inaugurată în 2010 și are doar o bandă pe sens. În curând urmează lărgirea șoselei la două benzi pe sens. În urma licitației, zece firme și asocieri s-au arătat interesate să realizeze studiul de fezabilitate. 1

Eveniment

Accident în apropiere de Timişoara. Un autoturism a intrat într-o turmă de oi
Accident joi seara, pe DN6, la Izvin, în Timiş, unde un şofer a lovit o turma de oi. Din primele informații, mai multe oi au murit în urma impactului. Șoferul nu a suferit leziuni. 2

Cinema

„Timing”, regizat de timișoreanul Lucas Neagu, revine pe marile ecrane cu o proiecție specială
Cineclubul „Stop Cadru” al Universității Politehnica din Timișoara vă invită la proiecția filmului regizat de timișoreanul Lucas Neagu, urmată de o discuție alături de el.

Capitală Culturală

Comuna 30: seară aniversară de poezie, muzică și open mic la Timișoara
Cenaclul „Comuna 30” din Timișoara aniversează doi ani de existență printr-o seară de poezie. Pe lângă poeții invitați, oricine se poate înscrie să își împărtășească scrierile cu cei prezenți.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici