Universitatea de Vest Timișoara și New Strategy Center i-au pus față în față pe miniștrii de Externe ai României și Serbiei în cadrul unei dezbateri care să stabilească principalele provocări de securitatea din zona Balcanilor. Dacă Teodor Meleșcanu s-a prezentat cu un discurs banal, diplomatic, omologul său sârb a fost extrem de combativ, a vorbit despre dublul standard aplicat țării sale de marile puteri, dar a recunoscut și că Uniunea Europeană are posibilitatea să fie „calmantul Balcanilor”.
Gordon Bajnai, ministru al economiei, independent, a fost
ales marţi premier de către Parlamentul ungar,
urmându-i în funcţie socialistului Ferenc
Gyurcsany, relatează AFP.
ales marţi premier de către Parlamentul ungar,
urmându-i în funcţie socialistului Ferenc
Gyurcsany, relatează AFP.
Noul premier ungar, Gordon Bajnai, este un tânăr
economist în vârstă de 41 de ani,
apărut din lumea afacerilor, care este amuzat de
cotele de popularitate şi promite "sânge şi
lacrimi" ungurilor pentru salvarea ţării,
lovită dur de criza economică mondială,
relatează AFP.
economist în vârstă de 41 de ani,
apărut din lumea afacerilor, care este amuzat de
cotele de popularitate şi promite "sânge şi
lacrimi" ungurilor pentru salvarea ţării,
lovită dur de criza economică mondială,
relatează AFP.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.