Studenţii timişoreni, care protestează de două zile, au continuat, joi, popularizarea iniţiativei lor şi a doleanţelor care au condus la acest protest, într-un mod inedit. Ei au închiriat un autobuz cu care s-au plimbat prin oraş şi au vizitat mai multe facultăţi, solicitând colegilor de aici să li se alăture. Mijlocul de transport a efectuat un tur al oraşului, iar la facultăţile vizate au fost împărţite pliante studenţilor.
Mii de absolvenţi de liceu au luat cu asalt Universitatea Politehnica din Timişoara, în aceste zile. Pe cele 2.200 de locuri bugetate s-au înscris peste 3.500 de candidaţi. Cea mai mare bătălie se dă la specializarea Informatică din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, unde sunt peste şapte candidaţi pe un loc bugetat.
Trei dintre universităţile de stat timişorene vor rămâne fără unele specializări. Un proiect de Hotărâre de Guvern lansat de Ministerul Învăţământului anunţă scoaterea acestora din planul de şcolarizare, iar universităţile nu vor mai organiza admitere la acestea. De asemenea, şi două universităţi private vor fi afectate.
Miercuri, la Timişoara va avea loc o nouă ediţie a World Education Fair, una dintre principalele acțiuni de specialitate în cadrul cărora tinerii viitori studenţi sau masteranzi pot lua contact direct cu reprezentanţii mai multor universităţi din Europa.
Tinerii dornici să studieze la facultate au în aceste zile posibilitatea să participe la cea de a doua sesiune de înscriere la universităţi. La Universitatea Politehnica locuri sunt destule, mult mai multe la studiile fără taxă, dar şi la cele cu plată. La Universitatea de Vest situaţia este puţin diferită, majoritatea locurilor bugetate au fost deja alocate, dar mai sunt disponibile peste 2000 de locuri la taxă.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș are nevoie de o firmă care să execute obiective turistice reprezentative din județ în miniatură și pune la bătaie aproape 2,1 milioane de lei. Până la data limită, două firme s-au arătat interesate să execute lucrarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a lansat o licitație pentru furnizarea unui „Sistem integrat de securitate informatică”, pentru îmbunătățirea celui existent, care și așa a fost ținta unui atac acum câteva luni. Altfel, municipalitatea a mai lansat în această săptămână și alte licitații pentru servicii de digitalizare.
1