tion.ro Web analytics

Pentru că vin sărbătorile de Paşti, autorităţile s-au apucat de controale. Poliţiştii din Timiş au trecut la confiscări de pâine şi făină. Oamenii legii au verificat în aceste zile mai multe societăţi comerciale din judeţ şi au aplicat amenzi de peste 60.000 de lei, iar controalele pentru combaterea evaziunii fiscale continuă.
Românii care beneficiază de ajutoare sub formă de pachete cu alimente de la Uniunea Europeană ar putea primi tichete de masă în loc de făină, zahăr sau ulei. Autorităţile vor să schimbe sistemul, dar nu au stabilit valoarea bonurilor de masă.
La auzul veştii că începând de miercuri se vor împărţi din nou ajutoare de la UE, timişorenii cu venituri reduse s-au aşezat la rând încă de cu seară, unii dintre ei, pentru a ridica primii produsele alimentare. Şomerii, pensionarii cu pensii sub 400 de lei pe lună şi alte persoane defavorizate primesc zahăr şi făină, zacuscă, roşii şi carne la conservă, paste făinoase şi ulei. Ar fi trebuit să primească şi miere de albine, dar autorităţile au hotărât să retragă acest produs din depozite pentru că nu era conform.
Cantităţile de produse alimentare pentru persoanele defavorizate primite prin programul Uniunii Europene se vor suplimenta începând de luni, anunţă reprezentanţii Primăriei Timişoara. Cu uleiul şi făina sunt în continuare probleme pentru că firma bulgară care ar fi trebuit să livreze aceste produse nu şi-a onorat contractele cu partea română.
Moment umilitor pentru Kim Kardashian: in timp ce poza pentru fotoreporteri, pe covorul rosu, la o petrecere organizata pentru a promova noul ei parfum, "True Reflection", o femeie i-a aruncat in cap o punga cu faina. Vezi momentul atacului!

Eveniment

Jandarmii din Timiș atrag atenția: consumul de alcool în locuri publice vă poate costa o amendă!
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.

Ştiri din Timiș

Undă verde pentru noul drum expres care va prelungi strada Gării până la Centura de Vest
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.

Ştiri din Timiș

Membrii secțiilor de votare din Timișoara vor primi curând indemnizațiile
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.

Eveniment

Bătrână de 85 de ani din Lugoj, înșelată prin metoda „lucrări la acoperiș”
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.

Ştiri din Timiș

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană și Domul romano-catolic din Timișoara
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.

Ştiri din Timiș

UPDATE. Fritz s-a înțeles cu mediul de afaceri și partidele în privința taxelor. Ce impozite vom plăti
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat

Capitală Culturală

Orar special de sărbători la muzeele din Timișoara
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Eveniment

Un bărbat care a furat bani dintr-o mașină, în Timiș, a fost prins în județul Iași
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici