
Peste 500 de studenți din întreaga țară, inclusiv din Timișoara, s-au înscris într-un proiect de alfabetizare mediatică, prin care învață despre fake news și dezinformare și își dezvoltă gândirea critică. Până acum, au fost câteva sesiuni de tip „quiz”, unde timișorenii au reușit să răspundă la multe întrebări. După București, studenții timișoreni au avut cea mai numeroasă participare. Urmează și un bootcamp, pentru 50 dintre participanții la proiect.

În orașul nostru va avea loc un eveniment inedit organizat de Institutul Francez din România la Timișoara. Expoziția „Fake news: art, fiction, mensonge” explorează și descifrează mecanismele de creare și difuzare a informațiilor false și își propune să găsească metode prin care să stopeze propagarea acestora.
Utile
Panourile din stații și aplicația Tranzy, indisponibile pentru două zile, începând de miercuri seară
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, din această seară, va desfășura activități de mentenanță. Acest lucru înseamnă că aplicația Tranzy și panourile de afișare a timpilor de așteptare vor fi indisponibile.
Eveniment
Polițiștii din Timiș au descoperit o rețea de contrabandă cu țigări și tutun, după ce, în noiembrie 2024, un autotren cu 336.000 de pachete de țigări a fost introdus ilegal în țară. Trei persoane sunt cercetate, iar prejudiciul estimat se ridică la aproape 4,8 milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Temperaturile cresc de la o zi la alta, iar confortul la volan devine esențial. Mulți șoferi din Timișoara ignoră revizia sistemului de climatizare, până când aerul condiționat nu mai face față în zilele toride sau, mai rău, se strică atunci când ai nevoie cel mai mult de el.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit miercuri, 23 aprilie, la o locuință situată pe strada Nicolae Cocea din Timișoara. Flăcările au cuprins rapid acoperișul casei. UPDATE. Incendiul a fost lichidat
Eveniment
Polițiștii rutieri din Timișoara au desfășurat o acțiune de control pe timpul nopții pentru prevenirea accidentelor cauzate de șoferi agresivi și vehicule cu defecțiuni tehnice. În urma verificărilor, au fost aplicate zeci de sancțiuni, reținute permise de conducere și au fost depistați șoferi băuți.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat, miercuri, că a fost desemnat constructorul pentru noul stadion de 32.000 de locuri. Momentan, numele firmei nu poate fi făcut public întrucât ceilalți participanți la licitație pot face contestații.
1
Ştiri din Timiș
După ce a atras sute de vizitatori în București, Iași, Sibiu și Arad, caravana SOMNFEST ajunge în premieră în Moșnița Nouă!
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș (CJT) a lansat o licitație de peste jumătate de milion de lei pentru achiziția și montarea a 20 de senzori de monitorizare a calității aerului. Aceștia vor fi montați în orașe și în câteva comune, fiind deja și stabilite localitățile.