Zeci de copii din judeţul Timiş fug anual de acasă pentru a scăpa de certurile din familie şi se refugiază în internet cafe-uri sau la prieteni. Anul trecut, poliţiştii au trebuit să intervină în 45 de cazuri în care copiii au fugit de acasă. Pentru a preveni dispariţia copiilor de acasă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a demarat o campanie care se va desfăşura în toate şcolile din judeţ.
Prezentă miercuri la Timişoara, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Rodica Tănăsescu, a vorbit despre acţionarea în judecată a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru contractul cadru pe acest an, despre emigrarea unor medici de familie în ţările din nordul Europei, ca singură soluţie la criza din domeniul lor şi a transmis pacienţilor că lupta medicilor de familie este şi în numele asiguraţilor, pentru ca aceştia să beneficieze de serviciile de bază pe care le merită.
Fiecare familie din Timişoara va plăti facturi majorate la căldură, de acum înainte, cu 20-25 de lei. Reprezentanţii Colterm susţin că sunt nevoiţi să recurgă la această majorare din cauza faptului că Prefectura Timiş şi Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara au atacat, în 2009, o hotărâre a consiliului local prin care preţul gigacaloriei era majorat de la 162 la 187 de lei.