Antrenamentul celor de la BC Timişoara de marţi seara s-a transformat într-un adevărat spectacol. Baschetbaliştii lui Dragan Petricevic au adus cupa în rândul fanilor, la Sala „Constantin Jude”. S-a cântat, s-au făcut fotografii, s-au dat autografe. A fost o bucurie totală!
BC Timişoara va sărbători împreună cu suporterii, marţi seara în cadrul unui antrenament cu porţile deschise. Tot atunci, fanii vor avea ocazia să admire și Cupa României, câștigată de echipă în meciul de vineri la Pitești.
Noul președinte ales al României, Klaus Iohannis, are cel mai mare număr de like-uri pe pagina sa oficială de Facebook, dintre toți politicienii din Europa. Iohannis a depășit recent un milion de fani pe pagina sa, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel are peste 900.000 fani, iar premierul britanic David Cameron, peste 400.000.
După succesul din meciul cu Farul, cei de la RCM au reuşit, din nou, să obţină dreptul de a juca pe nocturnă, pe „Dan Păltinişanu”. Iar adversarul este unul cunoscut, dintre cei care pot pune probleme: Steaua Bucureşti. Meciul are loc sâmbătă, de la ora 20.
O parte dintre fanii fotbalului timişorean rămân consecvenţi ideilor lor şi în continuare consideră că proiectul ACS Poli Timişoara, iniţiat de primărie şi CJT nu-i reprezintă. Astfel, ei insistă să creeze o echipă nouă, aşa numitul proiect ASU Politehnica, iar pentru aceasta se caută voluntari dispuşi să ajute la punerea în funcţiune a iniţiativei.
Cariere de Poveste
Ina Biebel, fondatoarea unei firme cu mesaje pe tricouri, conduce o afacere ieșită din tipare. Tricouri de bumbac inscripționate cu mesaje precum „cine v-a lucrat aici?”, „pot, dar nu vreau”, „cafeaua se bea cu mine, nu cu zahăr” sunt o adevărată încântare nu doar pentru cei care le poartă, ci și pentru cei care le văd.
Azi în Timișoara
Luni, 23 decembrie, puteți merge la un concert de colinde, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
Accident cu o victimă, duminică seara, la Timișoara. Un bărbat, care se afla la volanul unui autoturism, a fost rănit după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un alt bărbat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
România
Partidele pro-europene au ajuns la un acord privind desemnarea unui candidat comun pentru alegerile prezidențiale. Crin Antonescu ar putea fi numele anunțat de aceste partide în perioada următoare. Acesta ar fi dispus să accepte propunerea, cu condiția ca sondajele să arate că are cele mai mari șanse de a câștiga alegerile, conform Digi24. Astfel că alegerile prezidențiale ar urma să se desfășoare înainte de Paște, mai exact în ultima săptămână din martie și la mijlocul lunii aprilie.
3
Eveniment
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați că, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, au fost furate diverse unelte electrice și unelte utilizate în domeniul construcțiilor.
Eveniment
Un incendiu a izbucnit, duminică, la prânz, la o locuință în comuna Lovrin. Intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele.