În condiţiile favorabile privind dezvoltarea economico-socială a comunei Comloşu Mare în secolul al XVIII-lea a fost asigurată şi asistenţa medicală şi farmaceutică. Prin decrete (patente) imperiale s-a stabilit în aşezările mari din Banat să existe medic şi farmacie. Farmaciştii puteau avea numai acele localităţi în care exista medic şi de cele mai multe ori medicul era şi farmacist, pregătindu-şi singur doctoriile.
Algocalminul conţine metamizol, o substanţă periculoasă care poate fi chiar şi fatală pentru unele persoane.