Ziua de 13 mai aminteşte creştinilor care se închină Maicii Domnului de miraculoasa apariţie de la Fatima, petrecută în 13 mai 1917. Timişorenii sunt aşteptaţi vineri la Biserica Greco-Catolică Sf. Maria Regina Păcii şi a Unităţii din Parcul Doina (zona Bălcescu) spre a se închina la statuia Fecioarei de la Fatima, a înălţa rugăciuni şi a se reculege cu gândul la ceea ce s-a întâmplat într-o primăvară, cu aproape 100 de ani în urmă.
Duminică, 20 mai, la Biserica Catolică din Recaș s-a sărbătorit Ziua mamei, prilej cu care copiii din parohia au recitat poezii pentru mamele lor şi le-au adresat cuvinte de mulțumire pentru grija lor infinită.
Zi de sărbătoare astăzi pentru întrega creştinătate. Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc care a început la 1 septembrie. Ea este prăznuită în fiecare an pe data de 8 septembrie chiar dacă Sfânta Scriptura nu relatează acest eveniment. Însă, scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria.
Sâmbătă, 23 noiembrie, puteți participa la un atelier de croșetat mănuși, la tururi ghidate, la concerte sau la proiecții de film.
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Utilajele Brantner sunt pregătite de deszăpezire. Intervențiile se vor desfășura conform unui plan bine stabilit, pentru a asigura siguranța și mobilitatea pe drumurile publice. Zonele cu trafic intens vor fi primele vizate, iar autoritățile locale monitorizează îndeaproape situația.
Duminică, 24 noiembrie 2024, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale în România. În cursa pentru Palatul Cotroceni au rămas 13 candidați, după ce Ludovic Orban a renunțat la cursă în favoarea Elenei Lasconi. Vineri a început votul în străinătate.
Cu o zi în urmă, polițiștii din Ghiroda au reținut un bărbat de 53 de ani, condamnat la 1 an și 9 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului și cu permisul suspendat. Acesta a fost transferat în Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Cinema Timiș pregătește o nouă proiecție din seria „Balet pe ecran”. Puteți viziona spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, în adaptarea The Royal Ballet.
ATENȚIE! Imagini cu impact emoțional! Mai mulți viței au fost sfâșiați de câini la Mașloc. Ar fi al treilea caz din ultimele două luni.