
În luna mai, Timișoara devine capitala muzicii clasice. Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală”, ajuns la ediția cu numărul 49, promite o lună de concerte și spectacole memorabile, reunind creații de referință din repertoriul simfonic și al teatrului liric, artiști de renume și invitați speciali din țară și din străinătate.

În perioada 3 - 24 noiembrie, Musica Ricercata Festival Op. 7 | Vive la Révolution! aduce la Timișoara artiști consacrați la nivel internațional. Spectatorii vor avea ocazia să vadă și să asculte mari artiști precum: Arnaud Marzorati și Les Lunaisiens, Carlo Vistoli și Akademie Für Alte Musik Belin, Jordi Savall și Hespèrion XXI și Tembembe Ensamble Continuo.

A 11-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Tradiții la Români” va avea loc luna aceasta la Timișoara. La evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vor urca pe scenă peste 25 de nume răsunătoare ale folclorului românesc și vor fi prezentate tradiții autentice din Banat, Moldova, Oltenia și Ardeal.
Ştiri din Timiș
Luni, la Timișoara va avea loc o nouă ediție a Marșului Învierii. Manifestarea se desfășoară anual în a doua zi de Paște și este organizată de către Asociaţia „Isus, Speranţa României”, în colaborare cu bisericile creştine din Timişoara și Consiliul Local Timișoara.
Sănătate
A fost activitate intensă în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara în noaptea de Înviere.
Ştiri din Timiș
Gerald Simonis, primarul comunei Moșnița Nouă, a semnat zilele trecute contractul de execuție pentru asfaltarea mai multor străzi din satul aparținător Moșnița Veche.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara fac verificări și în ceea ce privește modul în care oamenii respectă menținerea curățeniei pe străzi.
Turism
În fiecare primăvară, peluza de sud a Casei Albe este acaparată de copii care râd în timp ce rostogolesc ouă colorate. Aceștia celebrează, astfel, una dintre cele mai vechi și populare tradiții laice de Paște din Statele Unite: Easter Egg Roll. Această combinație de joacă și simbolism are o istorie fascinantă, iar în spatele atmosferei jucăușe se ascund povești despre politică, acces public și schimbări culturale.
Ştiri din Timiș
Episcopul romano-catolic de Timișoara, Iosif Csaba Pál transmite mesajul său de Paști.
Ştiri din Timiș
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși: