Nu mai puțin de 3,5 milioane de lei au fost puse la bătaie în acest an de Primăria Timișoara pentru manifestările culturale și de tineret din acest an. Procedura începută în aprilie s-a încheiat abia pe 12 iulie, din cauza haosului și a laissez-fair-ului din Primăria Timișoara. Iată că tergiversările inexplicabile mai fac o victimă: organizatorii Festivalului Simultan au anunțat că vor anula manifestările din acest an.
Timișorenii care au venit la Festivalul Simultan au avut parte de o seară interesantă, presărată cu proiecții video și prestații live fascinante. Simultan a ajuns la cea de-a zecea ediție, iar seria spectacolelor ieșite din comun va continua până sâmbătă.
Eveniment
Vineri seara, o persoană necunoscută a aruncat o petardă în cabina unui tramvai de pe linia 5, în zona Ronaț. Vatmanul a cerut retragerea de urgență pentru a fi evaluat medical. Polițiștii încearcă acum să dea de urma vinovatului.
Ştiri din Timiș
La finalul lunii ianuarie, elevii de clasa a XII-a vor susține primele probe pentru examenul de Bacalaureat. Evaluarea competențelor va avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025, chiar dacă cursurile nu sunt finalizate.
România
Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 77 de ani a dat cu mașina peste o fată de 17 ani pe o trecere de pietoni din Lugoj. Incidentul a avut loc la intersecția străzilor 20 Decembrie 1989 și Avram Iancu, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Scandal violent între mămici la un loc de joacă din Oradea. O femeie a fost amendată cu 4.000 de lei
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
1
Capitală Culturală
Un artefact mic, dar cu ecouri din vremuri mari, este exponatul acestei luni la Muzeul Național al Banatului.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții sau petreceri cu muzică live.