A zecea ediție a Festivalului Ceau, Cinema! va avea loc la Timişoara în perioada 12-16 iulie. Documentarul „Arsenie. Viaţa de apoi” (2023), de Alexandru Solomon, „Mammalia” (2023), de Sebastian Mihăilescu, „Ordinary Failures” (2022), al doilea lungmetraj al Cristinei Groşan, şi „EO” (2022), cel mai nou film al marelui regizor polonez Jerzy Skolimowski, se numără printre proiecţiile speciale de anul acesta.
Cea de-a doua ediție a Festivalului internațional Orgile cetății se va desfășura în perioada 28 iunie - 6 septembrie 2023, sub patronajul Asociației Culturale Timorgelfest. Programul cuprinde 16 concerte, fiecare unic, care prezintă orga în diferite ipostaze, atât solo cât și alături de alte instrumente sau de soliști vocali.
Azi în Timișoara
Miercuri, 13 noiembrie, puteți merge la concerte, la proiecții de film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Marți, 12 noiembrie, odată cu învestirea primarului Dominic Fritz în al doilea său mandat, a avut loc și cea a noilor consilieri locali. De fapt, noi propriu-zis sunt doar 15, restul având experiență anterioară. Unul dintre consilierii locali este chiar la al cincilea mandat consecutiv.
1
Ştiri din Timiș
Asociația Merida oferă copiilor din Timișoara programul de educație informală „Hobby Lobby Timișoara”. Copiii au parte de activități gratuite, care îi ajută să își petreacă timpul liber într-un mod prielnic dezvoltării abilităților în diverse domenii.
Cinema
Cinema Victoria, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme, aduce publicului din Timișoara o nouă proiecție din cadrul programului „Cinemateca Itinerantă”, dedicat filmelor clasice românești.
1
Ştiri din Timiș
Administrația județeană a recepționat, marți, un echipament vital pentru munca pompierilor timișeni.
Capitală Culturală
Universitatea de Vest din Timișoara vă invită la simpozionul „Efecte de ecou”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la publicarea cărții „Istoria civilizației române moderne” de Eugen Lovinescu.
România
Omul de afaceri Silviu Prigoană, în vârstă de 60 de ani, a murit miercuri, 12 noiembrie, într-un restaurant din Brașov, potrivit HotNews.ro.
1
Ştiri din Timiș
Arheologii au găsit aproape de Timișoara structuri de locuințe din lut, care ne arată stilul de viață al vechilor comunități. Un alt lucru descoperit este un cimitir sarmatic, popor nomad care a trăit în această zonă în urmă cu aproximativ 1.900 de ani.