Cinefilii sunt invitați să urmărească un film de excepție, în cadrul Festivalul Artelor Timișorene. Este vorba despre pelicula „Cercuri”, care spune povestea reală a unui soldat bosniac sârb, care a murit apărând un musulman, în timpul conflictelor din Bosnia.
De luni începe Festivalul Artelor Timişorene. Va fi o săptămână întreagă dedicată artiştilor Timişoarei - muzicieni de toate genurile, dansatori, actori şi alţi prestatori de teatru şi film, scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi şi designeri. Se va dansa în parcurile din oraş, vor fi concerte la Grădina Capitol, spectacole la teatru, inedite ateliere de creaţie în Parcul Botanic şi multe alte surprize. Vedeţi programul complet al festivalului!
În urbea de pe Bega va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Artelor Timişorene, care va fi organizată de Primăria Municipiului Timişoara în perioada 8-14 iunie 2015. Festivalul îşi propune, pe de-o parte, promovarea artiştilor locali, iar pe de altă parte facilitarea accesului publicului larg la manifestări culturale.
Trupa Jais a revenit în atenţia melomanilor printr-un concert susţinut joi seara la Bastionul Theresia, în cadrul Festivalului Artelor. Tot acolo, timişorenii au avut parte de o prezentare de modă. Festivalul Artelor Timişorene continuă cu noi spectacole până duminică: un concert al Filarmonicii Banatul în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu, teatru în Piaţa Victoriei, Theatre Fleas Orchestra şi Virgil Ianţu la Grădina de vară Capitol. Vineri începe şi Street Delivery!
Un lucru este cert, în Timişoara se înmulţesc festivalurile, având în vedere dorinţa autorităţilor locale de a accede la titlul de Capitală Culturală Europeană. În prima parte a lunii iunie, timişorenii sunt invitaţi la Festivalul Artelor, care va cuprinde evenimente spectaculoase organizate în stradă, în parcuri şi alte spaţii, anunţă reprezentanţii primăriei. Va fi o săptămână plină de manifestări.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe expoziții și spectacole.
Eveniment
Polițiștii Secției 2 Timișoara au intervenit miercuri seara în parcarea unei societăți comerciale situate pe Calea Șagului, după ce o femeie a sesizat faptul că între mai multe persoane a avut loc o altercație.
Ştiri din Timiș
Rotaract Club Timișoara organizează a 8-a ediție a evenimentului caritabil „Jazz & Theatre Cafe”. Participanții vor avea parte de un spectacol de teatru și de muzică jazz, fondurile adunate urmând să fie donate pentru nevoiașii din zona Lipovei și pentru centre de seniori.
Ştiri din Timiș
Inițiativa primăriei, anunțată de acum o săptămână, de a cumpăra un imobil evaluat la 1,9 milioane de euro din cartierul Iosefin a trecut și de votul consilierilor locali. Achiziția se va face prin exercitarea dreptului de preempțiune pe care municipalitatea îl are în astfel de situații. Responsabilă va fi o comisie alcătuită în cadrul aceleași ședințe de consiliu local.
Ştiri din Timiș
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
20
Cinema
Cinema Victoria vă invită să explorați fiordurile Norvegiei prin documentarul „Cântecele pământului”.
Capitală Culturală
Luni, 25 noiembrie, a fost remontată statuia alegorică a Toamnei pe fațada Palatului Karl Kunz din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Elevii din județul Timiș au început să primească, încă de săptămâna trecută, bursele pentru lunile septembrie și octombrie. Peste 35.000 de elevi din Timiș beneficiază de bursă, dintre care peste 19.000 primesc bursă socială.