O expertiză comandată de primărie pentru scena din Parcul Rozelor arată că „Teatrul de Vară” de pe malul Begăi a fost amenajat fără proiect autorizat și... complet greșit, fără să se țină cont de condițiile minime de siguranță. Acoperișul scenei a fost distrus de furtuna din septembrie 2017, iar primăria încă n-a reușit să-l repare, cea mai gravă consecință fiind anularea ediției de anul trecut a Festivalului de Operă și Operetă. Acum se ține acolo Festivalul Inimilor, iar opera are loc în centru.
Unul dintre cele mai apreciate evenimente organizate la Timișoara, Festivalul Inimilor, revine anul acesta cu un program bogat și mai ales variat. Festivalul va aduce în fața publicului o mulțime de ansambluri care vor pune în scenă dansuri, cântece și tradiții din folclorul românesc și internațional, la ediția a XXX-a a evenimentului.
Săptămâna viitoare la Timișoara va începe cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Inimilor, cunoscuta manifestare folclorică cu participare internațională. Pe timpul manifestărilor, Comisia de Circulație a municipiului Timișoara a avizat favorabil închiderea completă a circulației pe o stradă, închiderea unei parcări publice, dar și restricții pe Michelangelo. Iar de această dată reprezentanții Primăriei Timișoara au reușit să și anunțe din timp.
Spectacole de folclor național și internațional, din țări precum Bulgaria, Georgia, Italia, Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria vor avea loc la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalul Inimilor. Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, invită timișorenii la o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor”!
Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează în acest an o nouă ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Festivalul Inimilor” și aduce în orașul de pe Bega spectacole de folclor național și internațional cu artiști din țări precum Bulgaria, Georgia, Italia, Mexic, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ucraina și Ungaria!
Azi în Timișoara
Duminică, 29 decembrie, puteți merge la un spectacol de balet, la expoziții, să patinați sau să vizitați Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Firma turcă Bozankaya a livrat toate cele 17 tramvaie galbene pentru care a semnat cu Primăria Timișoara contractul la începutul anului 2024. Călătorii din Timișoara circulă cu 21 de tramvaie mov de la același producător.
7
Eveniment
Peste 130 de pompieri militari timișeni s-au aflat la datorie, zilnic, în perioada Crăciunului. Salvatorii timișeni au gestionat peste 190 de situații de urgență înregistrate în Timiș în această perioadă.
România
Mai multe organizații studențești protestează propunerea Guvernului de a elimina o parte din beneficiile studenților, începând cu 2025.
1
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 28 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan Selejan marchează 10 ani de când este la conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și a Mitropoliei Banatului.
România
Coaliția de guvernare a stabilit, în ședința de sâmbătă, datele alegerilor prezidențiale: 23 martie pentru primul tur și 6 aprilie pentru al doilea tur, potrivit surselor Digi24.
Ştiri din Timiș
Ce fac pompierii militari când nu salvează vieți în incendii și accidente? Salvează alte vieți prin donarea de sânge.
România
Anul viitor, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii.