Deşi suntem în plină criză şi lipsurile financiare au cam pus beţe în roate organizatorilor anul acesta, festivalul internaţional „Zilele muzicii de orgă din Banat – Timorgelfest”, ediţia a 10-a, debutează vineri la Timişoara. Reprezentanţii Filarmonicii Banatul şi ai Facultăţii de Muzică din oraş promit melomanilor un program ambiţios, iar pe scena Sălii Capitol, la Domul din Piaţa Unirii şi în sala Aula Magna a Universităţii de Vest vor urca pe parcursul unei luni organişti consacraţi din Canada, Olanda, Norvegia şi Ungaria.
Ordonanţa de urgenţă care modifică Legea privind finanţele publice locale creează confuzie la nivelul instituţiilor de cultură subordonate autorităţilor locale la Timişoara, după ce primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat că trebuie reduse în jur de 400 de posturi la primărie şi serviciile şi instituţiile din subordine. Directorii de la Teatrul Maghiar, Teatrul German şi Filarmonica Banatul susţin că vor apela la instanţă în cazul în care ordonanţa se va aplica şi în cazul lor.
Concert simfonic deosebit la Filarmonica Banatul din Timisoara. Pianista Elisabeth Leonskaja, considerată de unii critici muzicali printre cei mai buni 10 pianişti din lume, va fi solista concertului, iar orchestra filarmonicii va fi condusă de Cristian Lupeş.
Vineri seara, în programul orchestrei Filarmonicii Banatul din Timisoara se vor regăsi lucrări de Wagner, Bruch şi Schumann.
Peste 2.000 de iubitori de muzică s-au adunat duminică, pe înserat, la Mănăstirea Şag din apropiere de Timişoara, pentru concertul extraordinar susţinut acolo de Filarmonica Banatul. În premieră mondială, artiştii filarmonicii au cântat în curtea unei mănăstiri, în programul concertului fiind cuprinse lucrări cu caracter religios.
România
Joi seară, premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD care a ieșit pe locul 3 la alegerile prezidențiale, a anunțat că se retrage din cursă chiar dacă, în urma renumărării voturilor, se dovedește că a fost dezavantajat. Acesta vorbește și despre „manipulare”.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe concerte, proiecții și spectacole.
Ştiri din Timiș
În urma unei decizii a Biroului Electoral Central (BEC), Biroul Electoral Județean Timiș a emis un convocator pentru membri, inclusiv pentru personalul auxiliar. Aceștia va fi chemat, încă din acestă noapte, să înceapă renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. UPDATE: Au sosit membrii convocați la numărătoare.
1
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz susține că voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai pot fi renumărate. Acesta consideră că Marcel Ciolacu a „pierdut” deja aceste alegeri și și-a recunoscut și singur înfrângerea.
4
Capitală Culturală
De Sfântul Andrei și de Ziua Națională a României, Muzeul Național al Banatului din Bastion le oferă vizitatorilor intrarea gratuită.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a scos la licitație șapte spații comerciale din zonele Cetate și Traian. Procedura, una cu strigare, s-a desfășurat joi, în sala de licitații a primăriei. Au fost depuse, în total, 32 de oferte, dar au fost găsiți câștigători pentru doar trei dintre cele șapte locații. Toate sunt din zona centrală.
România
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, și-a retras joi solicitarea de suspendare a platformei TikTok, spunând că a fost o propunere „exagerată”, scrie Hotnews.ro.
4