Maşini furate şi arme, sunt doar câteva lucruri pe care poliţiştii le-au descoperit în urma unei acţiuni de amploare intitulată “Blocada”, care a avut loc timp de o săptămână pe drumurile din Timiş, în special în zonele de trecere a frontierei.
Poliţiştii Biroului Rutier Timişoara, împreună cu cei de la ordine publică, au organizat mai multe filtre în satele din jurul municipiului, scopul acţiunii fiind acela de a-i prinde pe şoferii imprudenţi, după ce în ultimele zile au avut loc mai multe accidente grave în aceste zone.
Articolul postat de www.tion.ro despre unii motocicliști care nu respectă legislaţia rutieră şi îşi turează motoarele în miez de noapte a fost extrem de comentat de către cititori şi nu a rămas fără urmări. Poliţiştii de la Rutieră au organizat mai multe filtre, în noaptea de joi spre vineri, în Timişoara, pentru a-i prinde pe acei motociclişti care nu respectă legea.
A fost circ pe două roți, vineri noaptea, la Timișoara. Polițiștii de la Rutieră le-au arătat unora dintre motocicliști că și ei pot fi trași pe dreapta chiar dacă se consideră mai rapizi. Oamenii legii au reușit chiar să-l potolească pe unul dintre ei, care a încercat să îi sfideze și a trecut în viteză, pe o singură roată, pe lângă echipajele de poliție.
Drumurile din judeţul Timiş s-au împânzit de poliţişti, joi seara. Oamenii legii au instaurat filtre pentru a-l prinde pe un şofer care a lovit cu maşina o femeie în centrul Timişoarei şi apoi a fugit.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Capitală Culturală
Muzeul Satului Bănățean, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Național de Artă își modifică programul cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Eveniment
Aflat la mare distanță de casă, un moldovean a furat bani dintr-un autoturism parcat în fața unei case din comuna Brestovăț. A fost prins după o lună de polițiști.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții mai multor biserici din județ au mers zilele acestea cu daruri la cele mai sărmane familii.
Ştiri din Timiș
Într-o lume în care dezvoltarea personală devine din ce în ce mai importantă, găsirea unor resurse care să faciliteze accesul la cultură și să îmbunătățească stilul de viață este esențială. Cardul cultural poate fi solutia ideală pentru a aduce un plus de valoare atât în plan personal, cât și profesional. Află cum poate fi folosit acest instrument versatil pentru a maximiza beneficiile culturale și pentru a promova un stil de viață echilibrat și împlinit pentru fiecare angajat.
Ştiri din Timiș
Biciclete și echipamente pentru bucuria și siguranța pe două roți a copiilor. Copiii adoră să pedaleze, iar distracția pe două roți devine cu adevărat eficientă atunci când contribuie la dezvoltarea abilităților motrice. Totuși, este esențial ca bicicleta și echipamentul să fie adecvate pentru a garanta protecția și confortul celor mici. Vei afla în continuare ce biciclete și accesorii sunt recomandate pentru copii și de ce este important să le asiguri o cască de protecție.
Ştiri din Timiș
Călătoria în străinătate este o aventură plină de culoare, dar, dacă nu sunteți atenți la schimbul valutar, s-ar putea să pierdeți bani fără să vă dați seama. Imaginați-vă un zbor București-Milano: o destinație visată, dar care poate deveni provocatoare dacă banca vă taxează suplimentar pentru plățile realizate în afara țării. De aceea, cunoașterea detaliilor despre moneda locală, metodele de plată și comisioanele bancare este cheia unei experiențe fără surprize neplăcute.
Ştiri din Timiș
Cum să faci singur reparații auto minore cu produse premium. Te-ai trezit cu o zgârietură nouă pe mașină sau poate o mică îndoitură pe caroserie? Știm cât de frustrant este să vezi cum aspectul automobilului tău este compromis. Din fericire, există soluții la îndemână care te vor ajuta să redai rapid strălucirea caroseriei fără să pierzi timp prețios cu programarea la service-ul auto. Cu puțină îndemânare, produse premium și câteva trucuri utile, vei putea obține rezultate care te vor face mândru de tine și de mașina ta.