Bănăţenii vor putea circula pe autostrada care leagă Lugojul de Deva în acest an, dă asigurări Cătălin Homor, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR. E drept, nu se poate vorbi despre deschiderea întregului traseu, problemele cu tunelurile şi ecoductele fiind încă nerezolvate, mai admite directorul Companiei. El a mai anunțat că la Holdea va fi realizat un nod de descărcare al circulaţiei, care nu va fi unul provizoriu, ci va rămâne deschis și după ce întreaga lucrare va fi finalizată
Cu trei loturi aflate în lucru, fiecare la un stadiu al construcției în jurul valorii 40% din total, autostrada Lugoj – Deva este anunţată de Ministerul Fondurilor Europene că va fi gata doar în trimestrul 3 din 2018! Să sperăm că nu se va ajunge la aşa ceva şi proiectul va fi finalizat mai devreme.
România
Un incendiu a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, forțând aproximativ 150 de persoane să se autoevacueze, potrivit Agerpres.
Sănătate
Atrase de tarife mai mici comparativ cu cele practicate de medici dermatologi cu experiență în domeniu, unele femei aleg să facă proceduri cu botox sau acid hialuronic în saloane de înfrumusețare cu personal neavizat. Medicul dermatolog Suma Krisztina atrage atenția în privința acestor practici.
Ştiri din Timiș
Epopeea Centrului de legume și fructe din comuna Tomnatic se apropie de final la fel cum s-au derulat lucrările: încet.
Azi în Timișoara
Joi, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, puteți vizita târgul din centru sau să patinați.
Ştiri din Timiș
Veste mult așteptată, la final de an, pentru lugojeni. Ei vor fi preluați de la Meridian de către operatorul de apă-canal Aquatim. Compania va face numeroase investiții întrucât acestea au lipsit în ultimii 20 de ani.
Sănătate
Curtea Spitalului Victor Babeș din Timișoara a prins viață în seara de Ajun, datorită zecilor de colindători.
Eveniment
O femeie însărcinată, aflată în travaliu prematur la doar 23 de săptămâni, a născut în elicopterul SMURD care o transporta din localitatea cărășană Cărbunari la Oravița. Bebelușul a fost preluat de o echipă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
2
Ştiri din Timiș
Nu este niciun secret că Europa este plină de cultură şi locuri istorice, însă unele bijuterii sunt mai cunoscute decât altele. Castelele, muzeele, pieţele, bisericile sunt întotdeauna în fruntea listei noastre de obiective pe care trebuie să le vizităm atunci când suntem în vacanţă. Cafenelele, însă, sunt adesea trecute cu vederea de către turişti, deşi pot fi la fel de frumoase sau chiar mai uimitoare decât alte puncte de atracţie turistică. Asigură-te că le treci pe cele de mai jos pe lista ta de dorinţe!