Stadiul utilizării finanţărilor disponibile prin Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest este unul ma mult decât mulţumitor. Deşi alocarea financiară pentru această zonă a fost cea mai mică din ţară, explicstă prin numărul mai mic de judeţe, gradul de contractare al proiectelor este cel mai bun, am aflat de la Constantin Ostaficiuc, până luni preşedintele în exerciţiu al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest. Din această săptămână el a predat funcţia de conducere către Mircea Moloţ, preşedinte al CJ Hiunedoara.
Un număr de opt proiecte care vor implica şi judeţul Timiş au trecut de aprobarea Comitetului Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România.
În ultimele luni, clienţii băncilor timişene au lăsat-o mai moale cu solictarea de noi credite. Informaţiile Băncii Naţionale ale României arată că nivelul creditelor oferite în monedă naţională, aflate în sold la începutul acestui an, a scăzut şi a fost din nou atins doar la jumătatea lui 2010.
Azi în Timișoara
Marți, 24 decembrie, vă puteți bucura de magia sărbătorilor la Târgul de Crăciun din centru.
Eveniment
O tragedie a avut loc, luni seara, în județul Timiș. Un bărbat de 30 de ani s-a aruncat în gol de pe podul care traversează autostrada A1.
Eveniment
Peste 150 de jandarmi cu 20 de autospeciale de vor afla la datorie în perioada următoare, când sărbătorim Crăciunul.
Ştiri din Timiș
Firma FIP Consulting a realizat studiul de fezabilitate al Radialei Vest, partea care ține de Primăria Timișoara, adică aproximativ un kilometru din cei 2,7 kilometri ai arterei, iar municipalitatea a mai făcut, luni, un pas pentru proiect.
Ştiri din Timiș
Indemnizațiile pentru membrii birourilor electorale, care au participat la alegerile Parlamentare și primul tur – prezidențiale, vor începe să fie plătite astăzi, 23 decembrie.
Eveniment
Aveți mare grijă cui deschideți ușa și pe cine primiți în casă! O femeie din Lugoj a fost înșelată cu 11.000 de lei, însă din fericire polițiștii au reușit să-i recupereze banii.
Ştiri din Timiș
Credincioșii ortodocși și catolici sunt așteptați la ceremoniile religioase oficiate cu ocazia Nașterii Domnului Isus Hristos.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara votează astăzi, în ședința extraordinară care va începe la ora 17, proiectul taxelor și impozitelor pe anul 2025. UPDATE. Proiectul a fost aprobat