tion.ro Web analytics

finante

Tion

Angajații din sediul ANAF Timișoara au protestat joi și vineri împotriva măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare anunțat de guvern. Acțiunile „finanțiștilor” timișeni au avut loc spontan, în solidaritate cu cele pornite la București. În aceste zile, sindicatele strâng date din teritoriu și, dacă revendicările nu le vor fi luate în seamă, pregătesc și o grevă.
Pentru a „învăța” contribuabilii persoane fizice asupra schimbărilor legate de depunerea declarației unice, Direcțiile de Finanțe derulează o amplă campanie în acest sens. Oamenii, în cea mai mare parte, au reacționat pozitiv la schimbare, dar există o categorie de contribuabili pentru care utilizarea noii modalități de declarare a veniturilor și a cotelor de impunere a acestora este dificilă.
Angajații din Finanțe vor aștepta reunirea la nivel național a sindicatului Sed Lex pentru a hotărî ce acțiuni vor avea în continuare, după ce a fost decisă reorganizarea ANAF și eliminarea Direcțiilor Regionale. Oamenii au protestat, marți, spontan, adunându-se în holul sediilor regionale ale instituției, în mai multe orașe din țară.

Ştiri din Timiș

O mână de ajutor pentru pacienții bolnavi de cancer. Târg caritabil organizat la Timișoara
Asociația Printre Cucubee, în parteneriat cu Asociația Lumea lui Iannis, a lansat o campanie dedicată sprijinirii pacienților oncologici, oferindu-le suport în această luptă dificilă. Inițiativa se va încheia cu un târg caritabil, unde fiecare achiziție contribuie la această cauză.

Ştiri din Timiș

Timișoara devine epicentrul științei. „Games of Science” provoacă mințile curioase într-o competiție captivantă
A patra ediție a competiției Games of Science, cel mai cunoscut proiect românesc de popularizare a științei, ajunge la Timișoara în această primăvară.

Capitală Culturală

Expoziție colectivă la Palatul Apelor din Timișoara. Lucrări 2D în tehnici mixte și sculpturi în bronz și lemn
Evenimentul ,,APA-interferențe culturale’’ ajunge anul acesta la a treia ediție. Palatul Apelor al Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat) va găzdui vernisajul.

Ştiri din Timiș

Emoții în Timiș. A început simularea Evaluării Naționale
Luni, 17 martie, a început simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Hag Sameah! Evreii din Timișoara au celebrat sărbătoarea Purim
Zeci de membri ai Comunității Evreiești din Timișoara alături de invitații lor s-au reunit duminică după-amiază la Casa Adam Müller Guttenbrun, la sărbătoarea tradițională de Purim. 2

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara primește 30 de milioane de lei pentru construirea parcului fotovoltaic din Freidorf
Ministerul Energiei a acceptat solicitarea Primăriei Timișoara și va pune la dispoziție peste 30 de milioane de lei pentru construirea unui parc fotovoltaic în cartierul Freidorf. Licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor va fi lansată în curând.

Eveniment

O îngrijitoare de la o grădiniță din Timiș, acuzată de părinți pentru comportament agresiv
Părinții unor copii de la o grădiniță din Timiș au depus plângere la poliție privind comportamentul agresiv al unei îngrijitoare față de copii, incident semnalat de mai multe familii. În urma celor sesizate, autoritățile locale și conducerea grădiniței au demarat anchete pentru a clarifica situația și a lua măsurile corespunzătoare. Femeia implicată nu mai are atribuții cu copiii.

Ştiri din Timiș

Primăria Giroc caută firmă care să ridice un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități
Printr-o finanțare nerambursabilă de 1,9 milioane lei, comuna Giroc va avea Centru de zi pentru copiii cu dizabilități.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici