În preajma zilelor de Crăciun şi de Anul Nou Compania Naţională Poşta Română va avea program schimbat. În data de 24 decembrie 2012, în mediul urban, oficiile poştale vor fi deschise între orele 08:00-14:00, în mediul rural, acestea urmând a fi închise. În zilele de 25 şi 26 decembrie 2012 toate subunităţile poştale, din mediul urban şi din mediul rural vor fi închise.
Un nou magazin inedit pentru timişoreni. Acesta funcţionează la sediul Direcţiei de Finanţe din Piaţa 700 şi va comercializa diferite bunuri intrate în proprietatea statului.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat, marți, că s-a decis ca administrarea parcării subterane din Piața 700, de la Direcția de Finanțe, să treacă de la societatea Administrarea Domeniului Public (ADP) la Constructim, care poate umbla la tarife...
Fostul director executiv adjunct al Directiei Finantelor Publice Timiș, Gabriela Ionescu și concubinul acesteia, Dinu Călin, au fost condamnați, marți, de magistrații Curții de Apel Timișoara la patru, respectiv trei ani și două luni de închisoare, pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă.
Primăria Timişoara a găsit ”soluţia” pentru ca şoferii să nu mai parcheze pe mijlocul drumului şi pe trotuare în zona Direcţiei de Finanţe, lângă noua parcare subterană: le-a blocat accesul cu zeci de stâlpişori! Conducătorii auto s-au orientat repede şi şi-au parcat maşinile pe trotuarele de sub viaductul din zonă, unde n-au fost puşi (încă!) stâlpi...
România
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc joi la Palatul Cotroceni.
2
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne explică cum funcționează tonometria, o procedură care ajută la prevenirea pierderii vederii. Procedura este disponibilă pentru pacienți în ambulatoriul spitalului.
Capitală Culturală
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, vor avea loc o serie de evenimente în perioada 13-15 decembrie. În oraș va fi prezent și Sulyok Tamás, președintele Ungariei.
Utile
Compania de termoficare Colterm se ocupă, în baza unui contract cu Primăria TImișoara, de reparațiile din clădirile municipalității. În acest an, până pe 27 noiembrie, au fost peste 150 de astfel de intervenții, compania primind peste 1,3 milioane de lei pentru acestea.
Ştiri din Timiș
Câțiva taximetriști au protestat, miercuri, în holul Primăriei Lugoj, nemulțumiți de tarifele actuale și condițiile de operare.
Ştiri din Timiș
Dacă reabilitarea Conacului Mocioni din comuna Foeni nu va fi gata până la finele anului, Consiliul Județean Timiș riscă să piardă fondurile norvegiene dedicate proiectului. În cele trei săptămâni de la preluarea mandatului, președintele Alfred Simonis a vizitat de două ori obiectivul, însoțit de noul lui consilier, Nicolae Robu.
Capitală Culturală
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a pus la cale un concurs pentru a-i apropia pe tineri de Timișoara lui Decembrie '89. Astfel, 12 echipe, de la diferite licee din oraș, vor alerga să ajungă primele, după ce rezolvă misiuni în punctele de foc ale Revoluției: Piața Maria, Catedrală, Consiliul Județean, Opera Națională Română, Piața Libertății, Primărie.
Ştiri din Timiș
Proiectul privind demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” mai stagnează 20 de zile. Atât durează soluționarea contestației depuse de o firmă care a participat la licitația pentru demolarea stadionului organizată de Consiliul Județean Timiș.