Executivul de la Bucureşti s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI), în noua scrisoare de intenţie, să elimine complet arieratele bugetului de stat faţă de companii până în aprilie 2011, după ce a ratat ţinta fixată pentru finalul anului trecut.
Judeţul Timiş a ajuns pe un nedorit loc doi, la capitolul firme declarate inactive de către Finanţe, fiind depăşit doar de Bucureşti.
Verificările întreprinse de organele de control perturbă activitatea societăţilor comerciale. Firmele timişene se plâng de controalele excesive, de multe ori venite la intervale scurte unul de celălalt, chiar de la aceeaşi instituţie cu atribuţii în domeniu.
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara prin Centrul Enterprise Europe Network, în colaborare cu ITD Hungary, organizează în data de 24 februarie 2010, între orele 11 – 15, în Sala Bega a Centrului Regional de Afaceri un parteneriat de afaceri româno – maghiar în domeniul serviciilor de imprimerie.
Consilierii judeţeni vor analiza situaţia economico-financiară a fiecărei societăţi comerciale la care Consiliul Judeţean Timiş este acţionar şi vor decide dacă vor vinde acţiunile deţinute la aceste soiectăţi sau vor rămâne în continuare în consiliul de administraţie al acestora. Decizia vine ca urmare a faptului că, în 2008, veniturile din dividende obţinute de CJ Timiş de la aceste societăţi au fost de doar 4000 de lei.
Înlocuind Black Friday cu o sărbătoare a generozității, dm drogerie markt te invită să participi la cea de-a șasea ediție a Giving Friday, pe 29 noiembrie 2024! Această inițiativă transformă fiecare achiziție într-un gest de solidaritate, oferindu-le clienților ocazia de a contribui la sprijinirea comunităților defavorizate.
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Noi fonduri pentru reabilitarea Castelului Huniade din centrul Timișoarei, sediul Muzeului Național al Banatului. Cea mai veche clădire din oraș este închisă publicului de peste 16 ani. Excepție a făcut o perioadă din 2023, anul când Timișoara a deținut titlul de Capitală Culturală Europeană, iar o aripă a castelului a găzduit expoziții.
Miercuri, 27 noiembrie, în cadrul Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar, Primăria Timișoara a premiat elevii și profesorii cu rezultate excepționale. Evenimentul a avut loc de la ora 18, la Filarmonica „Banatul” Timișoara.
Cu toate că nu avea carnet de conducere și a consumat alcool, un tânăr din Lugoj a avut „curaj” să urce la volanul unei mașini și să plece la plimbare prin oraș.
Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților vor avea loc duminică, 1 decembrie. Pentru prima cameră parlamentară, votanții timișeni au 22 de opțiuni dintre care să aleagă. Pentru cealaltă, sunt chiar aproape de două ori mai multe: 43.
4
Expoziția OUT OF THE BOX ajunge la final. Dacă vernisajul a avut loc la Garnizoana Timișoara din Piața Libertății, iată că finisajul va avea loc la Penitenciarul Timișoara.
Coregrafa Denisa Imbrea a fost premiată la Gala „România ești tu" pentru contribuția pe care a adus-o cu proiectele din Art Generation, pentru dezvoltarea tinerilor dansatori și pentru talentul și pasiunea în interpretarea dansului contemporan, alături de dansatorii talentați ai Asociației Cultural Artistice Art Generation.